15 dec. 2022 | 11:22

Ucraina nu a primit încă sistemele Patriot, dar Putin deja amenință că le va distruge. „Consecințe imprevizibile” pentru SUA

ULTIMA ORĂ
Ucraina nu a primit încă sistemele Patriot, dar Putin deja amenință că le va distruge. „Consecințe imprevizibile” pentru SUA

Statele Unite ale Americii vor trimite sistemul de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, o decizie care ar putea fi anunţată chiar în această săptămână, au dezvăluit trei oficiali americani. Kievul a cerut partenerilor săi occidentali arme performante, inclusiv celebrul Patriot, pentru a se proteja de bombardamentele rușilor.

SUA vor trimite rachete Patriot în Ucraina

Update 15 decembrie, ora 11.16. Ambasada Rusiei la Washington avertizează că, dacă SUA vor furniza Ucrainei rachete Patriot, ar fi un nou „pas provocator” care ar putea conduce la „consecințe imprevizibile”, notează agenția de presă  TASS.

„În Statele Unite a fost lansată o campanie de informare despre un posibil transfer de sisteme de apărare aeriană ultraperformante către Kiev. Dacă informația se confirmă, vom fi martorii unui nou pas provocator al administrației (n.r. – americane), care ar putea avea consecințe imprevizibile. Continuare livrărilor va duce doar la întărirea sentimentului de impunitate al regimului Zelenski și la noi crime împotriva civililor din regiunile Donbas, Zaporojie și Herson”, a transmis ambasada rusă.

Diplomații ruși acuză că „Statele Unite, chiar și fără să furnizeze (rachete) Patriot, se implică tot mai adânc în conflictul din republica post-sovietică. Fluxul de arme este în creștere, antrenemantele personalului militar ucrainean se extind, Forțele Armate ale Ucrainei primesc informații secrete. Trimiterea de specialiști militari americani în zona de conflict este discutată din ce în ce mai des. În plus, cetățeni americani participă la lupte ca mercenari. Această direcție a Washingtonului provoacă daune enorme nu numai relațiilor ruso-americane, ci și creează riscuri suplimentare pentru securitatea globală. Statele Unite sunt vinovate de prelungirea și escaladarea conflictului din Ucraina”.

Update 14 decembrie, ora 14.15. Kremlinul a reacționat la informația că SUA vor trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a spus că rachetele americane ar fi o ţintă legitimă pentru loviturile armatei ruse împotriva ucrainenilor. Oficialul a avertizat că acest scut performant ar fi în mod cert o ţintă pentru Moscova.

Știrea inițială: Administrația Biden finalizează planurile de trimitere a sistemului de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, care ar putea fi anunțate încă de săptămâna aceasta, susțin trei oficiali americani. Măsura Pentagonului trebuie aprobat de secretarul Apărării, Lloyd Austin, înainte de a fi trimis liderului de la Casa Albă pentru semnătură.

Aceste sisteme de apărare antiaeriană cu baza la sol, cum este Patriot (fabricat de Raytheon Technologies Corporation, cu sediul în Arlington, Virginia), sunt construite pentru a intercepta rachetele care se apropie. Doi dintre oficiali, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au precizat că anunţul ar putea fi făcut joi, dar că se aşteaptă aprobarea oficială a secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, şi a preşedintelui Joe Biden, notează Reuters.

Nu este clar câte lansatoare de rachete vor fi trimise pe câmpul de luptă din Ucraina, dar o baterie Patriot include un set radar care detectează și urmărește ținte, computere, echipamente de generare a energiei și până la opt lansatoare, fiecare găzduind patru rachete pregătite pentru tragere.

De ce Rusia nu le vrea pe câmpul de luptă

Fostul lider rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot, deoarece Moscova va considera sprijinul defensiv drept o escaladare a războiului. De-a lungul timpului, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a lansat mai multe acuzații dure la adresa Occidentului şi amenințări nucleare.

„Lumea civilizată nu are nevoie de NATO, nu mai mult de 12% din populaţia lumii trăieşte în ţările sale membre: organizaţia trebuie să se pocăiască în faţa umanităţii şi să fie dizolvată ca entitate criminală”, a transmis Medvedev la sfârșitul lunii noiembrie.

„Dacă, așa cum a lăsat să se înțeleagă (m.r. – secretarul general al NATO, Jens) Stoltenberg, NATO ar furniza fanaticilor ucraineni sisteme Patriot împreună cu personalul NATO, aceștia ar deveni imediat o țintă legitimă a forțelor noastre armate”, a punctat aliatul lui Putin.

Apel de la Kiev pentru sisteme avansate de apărare antiaeriană

Prezent la reuniunea ministerială NATO de la București, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a cerut din nou sisteme avansate de apărare antiaeriană, menționând și Patriot: „Acum și energia e la fel de importantă ca ajutorul militar. Transformatoare, generatoare și alte echipamente sunt foarte importante. Avem nevoie de apărare antiaeriană – sisteme IRIS-T, Patriot, Hawk”.