14 mai 2022 | 08:34

Statul mai bagă o dată mâna în buzunar și dă bani acestor români: cine va fi ajutat, pe motiv că o duce greu

ACTUALITATE
Statul mai bagă o dată mâna în buzunar și dă bani acestor români: cine va fi ajutat, pe motiv că o duce greu

Ultimele luni au adus provocări financiare uriașe pentru toate domeniile de activitate din România, atât pe fondul crizei sanitare globale, cât și pe cel al actualului război sau a inflației explozive. Unul dintre domeniile puternic afectate este cel agroalimentar, motiv pentru care statul întinde o mână de ajutor și oferă noi scheme de ajutor, pentru entitățile din domeniu.

Tocmai a fost publicat în consultare publică proiectul procedurii de implementare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Explicațiile guvernanților cu privire la noile ajutoare

Autoritățile de la București spun că domeniul agroalimentar a traversat perioade deosebit de dificile, în ultima vreme, motiv pentru care se impune un sprijin substanțial din partea statului român, astfel încât aceste crize să nu doboare industria.

„Domeniul agroalimentar a fost semnificativ afectat de criza economică provocată de pandemie, motiv pentru care, în ciuda timpului scurt avut la dispoziție, am depus și vom depune toate eforturile pentru a implementa cu succes una dintre cele două măsuri care va compensa aceste pierderi.

Este vorba despre granturile pentru capital de lucru destinate acestui sector de activitate, schemă de ajutor de stat pentru care noi, ca minister, în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderile mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE), suntem administratori.

Primul pas a fost realizat: am publicat în transparență proiectul procedurii de implementare. În paralel, microgranturile în valoare de 5.000 euro vor fi acordate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Conform celor transmise de guvernanți, statul alocă o sumă impresionantă pentru aceste ajutoare. Vorbim, în total, de un buget estimat la 250.000.000 euro, din care 149.225.400 euro fonduri externe nerambursabile și 100.774.600 euro de la bugetul de stat.

Conform legii, finanțările se vor acorda în ordinea depunerii cererilor, ținându-se cont de următoarele criterii:

-pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;

-pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului este în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 120.000 euro.