27 sept. 2022 | 09:56

Sorin Oprescu se plânge de condamnarea la închisoare: „Comparabilă cu cea pentru omor și mai mare decât pentru unele crime de război”

ULTIMA ORĂ
Sorin Oprescu se plânge de condamnarea la închisoare: „Comparabilă cu cea pentru omor și mai mare decât pentru unele crime de război”

Sorin Oprescu, fost manager al Secției Chirurgie a Spitalului Universitar și fost primar al Capitalei, se plânge în instanță, prin intermediul avocaților săi, că pedeapsa de 10 ani și 8 luni ar fi „absurdă” și „disproporționată” și că n-ar fi luat atâția ani de pușcărie nici dacă ar fi fost găsit vinovat de „unele crime de război”.

Sorin Oprescu contestă condamnarea sa pentru luare de mită, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat

Fugarul a depus o contestație la executare împotriva deciziei definitive de condamnare pentru luare de mită, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat, săvârșite pe vremea când era edil al Capitalei. Tribunalul București i-a respins calea extraordinară de atac pe data de 4 august, dosarul ajungând acum pe rolul Curții de Apel, unde are termen în 19 octombrie.

Potrivit documentelor din dosar, Oprescu a formulat contestație la executare, fiind de părere că pedeapsa pronunțată pe numele lui este atât de „absurdă” încât ar fi trebuit ca judecătorul delegat cu executarea să fi observat asta și să fi aplicat „cu prioritate Dreptul Uniunii Europene.

Ce nemulțumiri are fostul primar al Capitalei

În opinia medicului și a avocaților săi, magistratul care a emis mandatul european de arestare după fuga în Grecia ar fi trebuit să-i contrazică pe ceilalți patru judecători care l-au găsit vinovat – unul la fond și trei în apel. Reamintim că Sorin Oprescu a primit 5 ani și 4 luni de închisoare, iar în apel, în complet de divergență, alți trei magistrați i-au dat 10 ani și 8 luni.

„La emiterea mandatului de arestare european, judecătorul delegat cu executarea de la instanţa de executare are deci obligaţia constituţională şi legală să respecte şi să aplice prioritar Dreptul Uniunii Europene, în concret dreptul la proporționalitatea asprimii pedepsei penale cu gravitatea infracţiunii. În cauză, este manifest disproporţionat, aberant, absurd, ca, potrivit dreptului român penal substanţial aplicat de instanţa judecătorească penală română de apel, pentru o singură faptă de primire a sumei de 25.000 euro, precedată de o aderare la un grup organizat cu 2 ani înainte şi urmată imediat de plata unei datorii, precum şi pentru o altă faptă cu un prejudiciu de 34 de euro, contestatorului să i se aplice o pedeapsă rezultantă totală de 10 ani şi 8 luni”, este justificarea lui Sorin Oprescu în contestația la executare.

Solicitare pentru judecători

În apărarea sa, Sorin Oprescu susține că „o astfel de pedeapsă este compatibilă cu o infracţiune de omor (ucidere cu intenţie) sau de piraterie, dar depăşeşte ca nivel de asprime pedeapsa ce poate fi aplicată pentru o infracţiune precum cele de sclavie, trafic de persoane, trafic de minori, tortură, viol, tâlhărie (furt prin violenţă, inclusiv prin folosirea de arme), transmiterea intenţionată a virusului HIV, falsificare de monede sau unele crime de război. (…)”. Prin avocații lui, fostul șef al Secției Chirurgie cere suspendarea executării pedepsei până la soluționarea definitivă a căii extraordinare de atac.