21 iun. 2022 | 09:16

Singurul lucru pe care România îl are în comun cu Portugalia: cum am ajuns să câștigăm ”aceiași bani”

ACTUALITATE
Singurul lucru pe care România îl are în comun cu Portugalia: cum am ajuns să câștigăm ”aceiași bani”

Chiar dacă foarte mulți români au ajuns să trăiască într-un nivel de sărăcie extremă, cel puțin pe hârtie, România o duce bine. În fapt, suntem atât de productivi, încât ne putem compara cu portughezii, când vine vorba de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor.

Pentru a se putea face o comparație reală între nivelul de sărăcie sau bogăție dintre țări cu bani diferiți și prețuri diferite, s-a inventat un mecanism intitulat paritatea puterii de cumpărare standard sau PPS. În această unitate de măsură, de exemplu, se calculează Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Pornind de la media europeană calculată astfel, Bulgaria se află al 55% față de medie, cea mai mică valoare, în timp ce Luxemburg se află la polul opus, 277%. Alte zece state membre ale blocului comunitar s-au poziționat peste media blocului comunitar.

Cât de bogați sunt românii, față de europeni

În ceea ce privește PIB-ul per capita în 2021 (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS), România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene. Valoarea este foarte aproape de cea din Portugalia, de 74%, relativ la media UE. Ungaria este puțin peste noi și portughezi, la 76%, în timp ce Polonia sare și mai sus, 77%. Din aceeași analiză Eurostat, aflăm că România este peste Letonia – 71% din media UE, Croația – 70%, Slovacia – 68%, Grecia – 65% și Bulgaria – 55%.

Dacă luăm ca referință consumul individual efectiv sau AIC, un al indicator al bunăstării din gospodării, tot raportat la individ, per capita, exprimat în PPS, acesta a variat între 63% în Bulgaria și 146% în Luxemburg. Nu mai puțin de nouă state membre au avut un consum per capita peste media UE, în timp ce Luxemburg a fost singurul stat peste media din UE. În Danemarca, Germania, Țările de Jos, Belgia, Austria, Suedia, Finlanda și Franța, nivelul este de de 10% sau mai mult peste media din UE, se arată în același studiu.

În 13 state membre, consumul per capita era în 2021 cu până la 25% sub media din UE: Italia, Lituania, Cipru și Irlanda (cu până la 10% sub media din UE), Slovenia, Spania, Cehia, Polonia, Portugalia, Malta și România avea între 11% și 20% sub media din UE. Estonia și Grecia avea între 21% și 23% sub media din UE. În același timp, în Croația, Letonia, Ungaria și Slovacia, consumul per capita a fost în 2021 între 27 și 30% sub media de la nivelul Uniunii Europene.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele