Singurele angajări care se mai fac la stat, chiar dacă s-au suspendat. Pe ce salarii și care este explicația
În mod oficial, angajările în sistemul public au fost suspendate, începând cu data de 1 iulie. Doar că încă poți deveni bugetar, dacă alegi ministerul potrivit. De exemplu, în Ministerul Educației încă se fac recrutări.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit pe larg despre această excepție de la suspendarea angajărilor la stat, spunând că situația din învățământ diferă de restul sistemului public. E nevoie să fie în continuare recrutați profesori, prin examene de titularizare, de exemplu, pentru a avea cine să le predea copiilor, când începe școala, în septembrie.
De ce s-a făcut o excepție pentru acest caz?
Sistemul are nevoie să acopere și situații speciale, în care unii profesori pleacă în concediu fără plată sau își dau pur și simplu demisia. În acele cazuri, orele de curs trebuie să se țină în continuare, iar dacă acest lucru nu se poate realiza delegând un profesor din corpul profesoral deja existent, e nevoie de angajări care să ocupe locurile rămase vacante, astfel încât procesul de educație să nu fie afectat, iar copiii să nu aibă de suferit.
„Titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar și angajarea cadrelor didactice pe durată determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului școlar, în data de 5 septembrie. Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă, începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic? (…)
Activitățile corespunzătoare acestor posturi cum ar putea fi acoperite în interesul superior al copiilor/elevilor?”, a spus ministrul Educației, sâmbătă.
În acest moment, un profesor debutant câștigă peste 2.500 de lei lunar.
„Începând cu ianuarie 2022, cel mai mic salariu al unui debutant, salariu net, este 2.597 de lei. Cu indemnizaţia de hrană inclusă. Există plusuri care pot fi posibile, dacă ai acel spor de 10 la sută pentru dirigenţie, dacă eşti în mediul rural, în funcţie de zonă şi de gradul de izolare, poţi să mai aduagi un spor între 3 şi 20 la sută. Dacă trebuie să faci predare simultană, ai un alt spor între 7 şi 20 la sută, în funcţie de numărul de clase la care predai simultan, deci există şi aceste sporuri care se pot adăuga.
Dar baza, minimum este cel care l-am zis, 2.597 lei”, spunea ministrul Cîmpeanu, în luna ianuarie.
De reținut că lefurile în Educație ar urma să crească, aspect ce ar putea stimula tânăra generație să se îndrepte către un job în acest domeniu pentru care-ți trebuie vocație, dar și dragoste față de cei mici.
„Propunerea mea este să avem un debut de salariu mediu pe economie pentru toți profesorii la început de carieră. Să înceapă cu salariul mediu pe economie, pentru că altfel școala fără profesori nu se poate, iar absolvenții cei mai buni ai universităților nu vor fi atrași spre cariera didactică, dacă vor avea oferte cu salarii duble sau triple”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Prin urmare, salariul unui profesor debutant ar trebui să fie, conform ministrului, între 3.650 de lei și 3.750 de lei.