24 oct. 2022 | 15:19

Secretele furnizorilor ca să plătească facturi mai mici: cum procedează, de fapt, ca să păcălească scumpirile

ACTUALITATE
Secretele furnizorilor ca să plătească facturi mai mici: cum procedează, de fapt, ca să păcălească scumpirile

Avem în față o iarnă care nu știm ce ne va aduce, de fapt. Desigur, se preconizează scumpiri noi pe piața de energie sau posibile întreruperi în aprovizionare dacă temperaturile vor scădea foarte mult, cert este că oamenii nu trebuie să se panicheze și nici să creadă orbește scenarii „apocaliptice”, fiindcă situația este în plină evoluție, cu mulți factori variabili.

Ce trebuie să facem este să fim responsabili. În primul rând, din solidaritate față de blocul european, care face eforturi pentru a-și dobândi independența energetică față de Rusia, iar în al doilea rând, pentru propriul nostru buzunar.

Dacă suntem puțin mai atenți la consum, eliminăm risipa, suntem ceva mai organizați și cu băgare de seamă, economisim niște bani pe care, în loc să-i plătim la facturi, îi putem folosi în alte scopuri. Poate că aceasta este schema de gândire simplă pe care ar trebui să o aplicăm cu toții. În nicio perspectivă a vieții, risipa nu e bună. Prin urmare, să încercăm să fim cumpătați.

Furnizorii sting lumina, iată cum economisesc ei la facturi. Românii de rând știu asta?

Dar cum putem face asta? Ei bine, ultimele luni ne-au adus sute de articole pe această temă, scrise de publicații din toată țara și, desigur, e lăudabil efortul colegilor jurnaliști de a încerca să informeze populația cu privire la măsurile pe care să le ia, ca să primească facturi mai mici la energie.

Noi propunem să aruncăm o privire în ograda marilor furnizori de energie din țara noastră, care ei înșiși au început să aplice măsuri de economisire energetică. Să vedem ce face, de exemplu. E.ON și dacă ne poate inspira și pe noi în vreun fel strategia proaspăt anunțată de companie:

„În această iarnă, fiecare kilowatt-oră contează pentru a reduce consumul de electricitate și gaz. Prin urmare, în toate locațiile din Germania, E.ON va reduce consumul de energie al propriilor clădiri cu cel puțin 20 la sută, în medie.

Astfel, E.ON va reduce toate sursele de iluminat neesențiale, cum ar fi siglele și iluminatul exterior, parțial sau chiar complet. Temperatura din încăperi va fi redusă la 19 grade C și apa caldă va fi oprită oriunde este posibil. O măsură deosebit de eficientă este închiderea integrală a unor sectoare din clădiri și încălzirea lor minimă, astfel încât infrastructura să nu fie deteriorată. Prin urmare, personalul din diferite departamente s-a mutat deja în spații comune, la începutul lunii octombrie, sau o va face în curând. Aceste măsuri sunt valabile până la mijlocul lunii aprilie și sunt menite să realizeze o economie de energie de 25 la sută la sediul companiei din Essen, de exemplu.

Chiar și înainte de evoluțiile actuale, E.ON plănuia să își administreze propriile clădiri într-un mod neutru din punct de vedere climatic până în 2030. Pentru a realiza acest lucru, compania utilizează deja energia din locațiile sale cât mai eficient posibil, folosind tehnologii inteligente și optimizând în mod constant tehnologia clădirilor. În plus, E.ON își transformă treptat clădirile în consumatori prietenoși cu mediul, utilizând electricitate și energie calorică verde”, a anunțat compania.