29 apr. 2022 | 11:25

Se schimbă numerele de înmatriculare în România: cum poți să primești unul nou

ACTUALITATE
Se schimbă numerele de înmatriculare în România: cum poți să primești unul nou

A fost anunțată o schimbare importantă în ceea ce privește înmatricularea mașinilor.

Cea mai recentă schimbare a fost anunțată de către Ministerul Mediului care a postat pe Facebook faptul că anumite mașini vor deveni eligibile pentru a primi numere verzi.

Mai mult, decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial,  și conform legislației în vigoare va intra în vigoare la 60 de zile de la publicare.

„Mașinile cu emisii zero vor primi numere verzi. Ordinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial”, se arată în postarea ministerului.

Astfel, conform Ordinului comun al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, al ministrului afacerilor interne şi al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2.

O măsură utilă

Cu alte cuvinte, cei care dețin mașini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen vor putea să își schimbe numerele actuale pentru versiuni în culoare verde.

O măsură deosebit de utilă având în vedere că România oferă facilități pentru cei care dețin astfel de vehicule și astfel va fi mult mai ușor de recunoscut o astfel de mașină.

”Numere de înmatriculare dedicate mașinilor nepoluante vor funcționa ca un pașaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară și vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilități celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite, autoritățile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial. În cazul mașinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a ”numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ”, a scris Ministerul Mediului pe Facebook.