09 mai 2022 | 12:52

Se întâmplă cu benzina și motorina în România, dar rușii sunt de vină: cât pot să mai crească prețurile

ACTUALITATE
Se întâmplă cu benzina și motorina în România, dar rușii sunt de vină: cât pot să mai crească prețurile

Situația financiară a românilor tinde să fie una din ce în ce mai complicată. Avem parte de scumpiri constante la carburant, energie și, implicit, alimente. Când vine vorba de benzină și motorină, nu ajută nici invazia Ucrainei de către Rusia.

Era inevitabil. Autoritățile europene fac eforturi pentru a impune un embargo importului de țiței și produse petroliere din Rusia, iar consecințele nu au întârziat să apară. Primul anunț pe marginea subiectului a venit de la președintele Comisiei Europene pe 4 mai, scumpirile s-au resimțit de a doua zi chiar și în România. În doar câteva zile, media creșterii prețurilor la benzină și motorină a fost de 13 bani pe litru, dar cel mai ”interesante” scumpiri se vor resimți probabil la Lukoil, cea mai afectată companie de sancțiunile împotriva țării lui Putin.

Prețurile la benzină și motorină, în creștere constantă

În această săptămână, aproape inevitabil, prețul benzinei standard va sări la majoritatea stațiilor de alimentare din țară de 8 lei/litru, în timp ce motorina standard se va scumpi până la 9 lei pe litru. Cel puțin momentan, ritmul scumpirilor la principalii carburanți este aproape identic. În București, la Mol și OMV, benzina se vinde chiar și cu 8,07 – 8,08 lei, în timp ce combustibilul diesel gravitează în jurul a 8,92 – 8,95 lei. Partea bună, dacă vrei să o percepi așa, este că pare să se fi încheiat perioada în care ritmul creșterii prețului la motorină era de 2-3 ori mai accelerat ca la benzină.

În orice caz, orice sancțiune aplicată Rusiei pe partea de petrol sau țiței se va resimți instant la pompele din România. Nu de alta, dar o treime din țițeiul procesat în cadrul rafinăriilor autohtone, mai ales la Petrotel (companie Lukoil), vine din Rusia. Același lucru este valabil și în cazul motorinei comercializate pe meleaguri mioritice.

Avertismentele din piață pe marginea subiectului au venit deja. În urmă cu câteva zile, Cristina Verchere, CEO OMV Petrom, a afirmat că renunțarea la țițeiul rusesc în favoarea unor surse alternative se va reflecta într-o creștere a costurilor de achiziție de 16 dolari pe baril.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele