Se dau bani de la stat românilor vulnerabili: ce este ajutorul pentru ”Prima Conectare”, cine are de câștigat
Autoritățile române lucrează la un proiect intitulat Prima Conectare, cu scopul de a întinde o mână de ajutor milioanelor de români, mulți dintre ei din mediul rural, care nu-și permit racordarea la apă curentă sau canalizare.
Foarte mulți români au probleme financiare grave și sunt nevoiți să trăiască din sume modice, în fiecare lună. În acel context, când majoritatea banilor se duc pe alimente și, eventual, costuri cu energia electrică, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că nu-și permit investiții semnificative, precum racordarea la apă curent, de exemplu. Pentru ei, s-a inventat Prima Conectare, un proiect legislativ aflat în consultare publică ce își propune să sprijine familiile sau persoanele cu venituri reduse, pentru ca aceștia din urmă să se branșeze la rețeaua publică de apă și canalizare. Punctual, măsura de sprijin îi vizează pe cei cu venituri nete de până la 2550 de lei.
Cum funcționează Prima Conectare, cine primește banii
Conform datelor din ghidul de finanțare al programului Prima Conectare, aflat în dezbater la Ministerul Mediului, familiile și persoanele singure cu venituri reduse, respectiv care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie. Ca referință, la momentul de față în România, salariul minim brut pe țară este, în prezent, de 2550 de lei.
Ajutorul financiar de la stat este menit exclusiv pentru a acoperi cheltuielile de branșare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare. “Practic, toți cei care nu și-au permis din punct de vedere financiar să se conecteze la rețelele publice de alimentare cu apă și la sistemele publice de canalizare o vor putea face acum, prin Prima Conectare”, a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Dacă va fi promulgat noul proiect legislativ, este important de reținut că banii nu vor intra pur și simplu în cont. În schimb, persoanele cu venituri mici, care sunt, de fapt, beneficiarii finali ai proiectului, vor trebui să se adreseze, pentru a putea beneficia de ajutorul de la stat, operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, dar numai după ce ghidul de finanțare va fi aprobat, iar programul Prima Conectare, lansat oficial. Conform avocatnet.ro, valoarea maximă a ajutorului va fi de cel mult 2.000 euro/ gospodărie racordată și/ sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare (fără TVA) și va fi putea fi solicitată doar de operatorii de apă și canal.