Schimbare de paradigmă la ANAF: cine va fi verificat, de acum încolo. Aici era marea mafie

Schimbare de paradigmă la ANAF: cine va fi verificat, de acum încolo. Aici era marea mafie

Noul președinte al ANAF a anunțat o schimbare de paradigmă la instituția pe care o conduce. De acum încolo, Fiscul se va concentra pe marea evaziune, a anunțat vineri Lucian Ovidiu Heiuş.

Conform acestuia, resursele instituției, oricum limitate, se vor canaliza pe zonele unde există cea mai mare încălcare a normelor fiscale.

Marele anunț al proaspătului șef ANAF

“Recunosc că resursele ANAF-ului sunt limitate şi de aceea trebuie să direcţionăm controalele acolo unde este marea evaziune fiscală. Parcă ne-am săturat toţi să vedem Antifrauda alergând după un comerciant care vinde doi covrigi şi un suc la colţul străzii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. Nu voi permite ca în timpul actului de control să se producă abuzuri”, a declarat Lucian Heiuș.

Oficialul a precizat, de asemenea, că ANAF deja a trecut la fapte. În ultimele zile, inspectorii din cadrul instituției au desfășurat ample controale, iar sancțiunile au fost pe măsură. Cei prinși cu nereguli trebuie să plătească acum amenzi usturătoare.

“Iar astăzi în toată ţara echipele de Antifraudă s-au dus la balastiere. Acolo este iarăşi un punct unde există un risc fiscal mare şi unde se produce evaziune fiscală. Probabil că fiecare aţi avut un vecin care avea nevoie de o maşină de nisip sau de pietriş, l-a sunat pe nea Gheorghe, i-a venit cu maşina, i-a dat banii, nu a primit o chitanţă, nu a primit o factură, nu a primit nimic. Astăzi, Antifrauda în toată România este la balastiere să vadă modul în care se facturează, se încasează şi se declară sumele de bani care se obţin din exploarea unor resurse ale statului.

Ca preşedinte al ANAF-ului, ştiu că Fiscul nu poate să fie iubit, dar cred că ANAF-ul poate să devină respectat, respectat de contribuabili pentru profesionalismul de care vor da dovada inspectorii fiscali, respectat de cetăţeni pentru că le vom asigura resursele necesare funcţionării statului şi în acelaşi timp angajaţii ANAF trebuie să îşi recâştige propriul respect şi să fie mândri că fac parte din această instituţie. Vreau să las la finalul mandatului meu un ANAF respectat”, a mai transmis preşedintele ANAF.

ANAF vrea să aducă un suflu noi în rândul personalului, care are o vârstă medie înaintată, după afirmă însuși șeful instituției. Astfel, se vor depune eforturi pentru a recruta profesioniști tineri, care să aducă plus valoare muncii inspectorilor.

“Doresc ca alături de noi să vină în perioada următoare tineri economişti, jurişti care să lucreze şi să îşi facă o carieră din această instituţie importantă. Iar pentru a asigura o recrutare cât mai corectă, pentru a ajunge cei mai buni oameni într-adevăr să lucreze în Fisc pentru prima dată în istoria ANAF-ului, subiectele care vor fi puse şi la care vor trebuie să răspundă cei care vor dori să se angajeze la ANAF, vor fi extrase după un program informatic înaintea examenului.

Vor fi puse pe siteul ANAF-ului 100 de subiecte, dau un exemplu, din cele 100 de subiecte care corespund bibliografiei puse la dispoziţie, printr-un program informatic pus la dispoziţie de către Agenţia Funcţionarilor Publici,cu maximum o oră înaintea demarării sau după ce concurenţii intră în sală, vor fi extrase subiectele, vor fi puse la dispoziţia lor şi cei mai buni să vină alături de noi”, a mai spus preşedintele ANAF.

Citește și:
Etichete: