07 apr. 2022 | 15:16

Sărbătorile de Paște în România: ce buget au alocat românii pentru masa festivă și ce cumpără

ACTUALITATE
Sărbătorile de Paște în România: ce buget au alocat românii pentru masa festivă și ce cumpără

Anul acesta, 83% dintre români își vor petrece sărbătorile de Paște acasă sau în familie, iar 40% își doresc pentru masa tradițională carne de miel sau de ied.

Conform datelor unui sondaj național Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală din România, cei mai mulți români, mai exact 38%, vor aloca un buget de până în două sute de lei pentru carnea de pe masa de Paște. De asemenea, aproape o treime vor alege exclusiv magazinele specializate, producătorii și târgurile de produse tradiționale pentru a face aceste cumpărături.

De Paște, românii stau acasă

Potrivit aceluiași sondaj, se estimează o triplare în vânzările de carne de miel și ied în următoarele două săptămâni. Numărul românilor care declară că vor rămâne acasă de Paște este în creștere față de anul trecut. Mai mult, peste jumătate dintre români (56%) își vor face cumpărăturile cu o săptămână înainte de Paște, 18,8% au început deja, iar 17% lasă aceste achiziții pentru ultimele zile. Dintre aceștia, 30,8% preferă de Paște carnea de miel, 9,3% carnea de ied, în timp ce 51% nu au preferință pentru un anumit tip de carne, însă o vor include în meniu.

”Am avut încă de la lansare carnea de miel, respectiv de ied în oferta noastră permanentă, iar la nivel de an am înregistrat în 2021 creșteri în vânzări de 16%, respectiv 60%, iar trendul continuă să fie ascendent. Astfel, după doi ani, putem spune că românii redescoperă mielul și iedul și în afara sărbătorilor pascale. Evident, vârful de comenzi se atinge acum, când proporția vânzărilor se schimbă, iar peste 80% dintre clienții lunii aprilie aleg acest tip de carne. 15-20% dintre clienți achiziționează în continuare și carne de vită în cadrul aceleiași comenzi”, a precizat Florian Mateiță, fondator Obor21.ro, citat de Economica.

Ca o noutate, românii preferă produsele naturale. Astfel, 63% dintre români preferă carnea proaspătă, nu congelată, ce poate fi consumată imediat, iar 35% preferă să cumpere cantități reduse. Se remarcă o majoritate clară (80%) care preferă să achiziționeze alimente cât mai naturale, neprocesate. În acest context, 46% dintre români alocă 200-500 de lei pentru carnea de Paște.