Salariile, tot mai generoase în România: 4.000 de lei în mână – atât primește un muncitor obișnuit
Dacă te întrebi care este media salarială în țara noastră, poate ai fi surprins să știi că vorbim despre nu mai puțin de 4.000 de lei, bani în mână. Teoretic, pe hârtie, analizele de specialitate ne indică faptul că atât se câștigă, în medie, pe piața muncii de la noi din țară.
Mai mult decât atât, aceleași date statistice vorbesc și despre o creștere a salariului, atât de la o lună la alta, cât și în ritm anual.
Concret, când facem aceste afirmații luăm în calcul cea mai recentă analiză venită de la Institutul Național de Statistică (INS). Datele din document indică faptul că în luna septembrie a acestui an, câştigul salarial mediu brut a fost 6457 lei, cu 109 lei (+1,7%) mai mare decât în luna august 2022. De altfel, câştigul salarial mediu net a fost 4003 lei, în creştere cu 70 lei (+1,8%) față de luna august 2022.
Tot potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (16085 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2233 lei).
Cui i-a crescut cel mai mult salariul, în ultimul an
Avem și o listă a zonelor economice unde salariile au crescut față de august 2021, dar și una în care se înregistrează pierderi. Astfel, să începem cu veștile bune, deci cu salariile majorate:
-cu 114,7% ȋn fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, respectiv cu 57,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, în principal ca urmare a acordării de prime ocazionale și stimulente, bonusuri pentru management, pentru performanțe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”;
-între 10,0% și 21,5% ȋn extracţia minereurilor metalifere, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor);
-între 3,5% și 5,0% ȋn alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi; -între 2,0% și 3,5% ȋn fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor textile, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea echipamentelor electrice, industria metalurgică, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea de mobilă, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
„În sectorul bugetar, în luna septembrie 2022 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ȋn învăţământ (+8,8%, ca urmare a reluării plății cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+1,0%). În sănătate şi asistență socială, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,4%)”, mai explică INS.
În cele din urmă, scăderile consemnate arată astfel:
-cu 10,1% ȋn telecomunicaţii;
-între 2,5% și 5,0% ȋn producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), hoteluri şi restaurante, extracţia cărbunelui superior şi inferior, transporturi pe apă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).
De reținut faptul că, atât în privința creșterilor, cât și a diminuărilor, vorbim despre salariul mediu net, deci banii în mână primiți de angajați. De altfel, aceste din urmă scăderi faţă de luna august 2022 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).