01 feb. 2022 | 09:22

S-a terminat cu căpșunarii noștri în Spania: unde s-au dus peste 300.000 de români să muncească

ACTUALITATE
S-a terminat cu căpșunarii noștri în Spania: unde s-au dus peste 300.000 de români să muncească

Numărul românilor din Spania, până nu demult, era unul fabulos, iar cei mai mulți dintre ei activau în domenii foarte dificile, la ”munca de jos”. Din păcate, situația nu mai este atât de roz acolo și, din acest motiv, au fost nevoiți să plece.

Nu mai puțin de 300.000 de muncitori români au părăsit Spania în ultimul deceniu și s-au reorientat. Prea puțini dintre ei s-au întors în România. Cei mai mulți s-au în țări cu o situație economică mai bună, precum Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Italia. Aceasta este concluzia unei analize publicate de El Periodico de Espana. După cum era de așteptat, cele mai afectate domenii sunt agricultura și construcțiile. Practic, au plecat căpșunarii, iar acum, spaniolii sunt nevoiți să aducă oameni din zonele rurale din Ecuador și Columbia.

Românii din Spania, înapoi în țară

”Adevărul este că a devenit foarte scump să locuiești aici, nu mai merită.”, a declarat Daniela la întoarcerea din Spania pentru G4Media. „Înainte era mai ușor să găsești de lucru, iar acum ești angajat pentru câteva luni în industria hotelieră, îți dau 800 de euro pentru o zi întreagă, iar apoi te trimit la prăjit sparanghel. Dar asta doar dacă îți face contract. Se profită foarte mult” , a adăugat ea.

Până de curând, România avea cea mai mare comunitate din Spania. În 2012, era nu mai puțin de 833.764 de români în acte, deși numărul lor a depășit cu siguranță un milion. Nu de alta, dar mai erau sute de mii care nu erau înscriși în bazele de date ale autorităților și lucrau la negru. Între timp, românii au plecat. Potrivit datelor oficiale, în Spania mai sunt puțin peste jumătate de milion (556.204 români). Cu alte cuvinte, în ultimul deceniu, această țară a pierdut aproape 300.000 de români.

„Locuim aici, dar toți avem întotdeauna un picior în România”, explică Ica Tomi, președintele asociației spanio-române Salva. „Dacă mă întrebi dacă vreau să mă întorc, spun „da, mereu”; sunt aici de 20 de ani, dar am ideea asta, deși voi trăi aici toată viața, cine știe”, a adăugat ea.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele