01 iun. 2022 | 09:55

S-a redeschis Transalpina, de Ziua Copilului: ce trebuie să știi despre cea mai frumoasă stradă din România

ACTUALITATE
S-a redeschis Transalpina, de Ziua Copilului: ce trebuie să știi despre cea mai frumoasă stradă din România

Fără dar și poate, Transalpina este cea mai frumoasă șosea din România, simpla călătorie pe aceasta fiind încununată cu peisaje absolut superbe, pe care le poți admira din mașină, atunci când conduci.

Iar dacă până acum, accesul pe Transalpina a fost restricționat pentru populație, iată și o veste bună: de azi, 1 iunie 2022, Ziua Copilului, poți să te plimbi din nou aici și să admiri frumusețile țării noastre.

Transalpina deschisă, însă numai în anumite condiții de care trebuie să ții neaparat cont

Autoritățile au anunțat că circulația pe Transalpina va fi reluată începând de astăzi, însă numai în anumite condiții.

Spre exemplu, reluarea va fi valabilă în sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului. În plus, se va putea circula numai pe timp de zi, până la ora 21:00, urmând ca, ulterior, circulația să fie reluată de la ora 7:00, a doua zi, pe sectorul de drum DN 67C km 34+800 – km 59+800.

În ceea ce privește ziua de astăzi, poți circula pe Transalpina încă de la ora 8:00.

„În urma verificărilor, efectuate de către o Comisie de Revizie Specială, formată din reprezentanți CNAIR și DRDP Craiova, s-a luat decizia ca circulația pe drumul național DN 67 C-Transalpina să se redeschidă, începând cu data de 01.06.2022, ora 08.00”, au transmis reprezentanții Prefecturii Gorj, într-un comunicat remis presei.

Reluarea circulației pe cel mai frumos sector de pe Transalpina nu este permanentă, însă. Ea poate fi restricționată în orice moment, în funcție de condițiile meteorologice: ploi torențiale, furtuni, ceață densă, dar și avalanșe (căderi masive de stânci sau pietriș și pământ).

Transalpina are, în total, o lungime de 148,2 km și străbate patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba, traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județele Gorj și Vâlcea: vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele