Românii iau cu asalt munca în străinătate: salariile sunt și de 4 ori mai mari, fără să lucreze în plus

Românii iau cu asalt munca în străinătate: salariile sunt și de 4 ori mai mari, fără să lucreze în plus

Neajunsurile din țară, scumpirile, traiul tot mai greu și banii din ce în ce mai puțin valoroși îi determină pe mulți români să plece la muncă peste hotare.

Specialiștii în recrutare dezvăluie că pe piața muncii se resimte, în ultima perioadă, o dorință tot mai mare a conaționalilor noștri de a merge să lucreze în afara României.

Tot de la ei aflăm că nu degeaba există această intenție. În unele cazuri, în afară, oamenii sunt plătiți chiar și de 3 sau 4 ori mai bine decât în țară, deși li se cere să facă același lucru, au aceeași fișă a postului.

În ultimii doi ani, nu mulți au fost românii care s-au mai încumetat să plece în afară. Pandemia a schimbat destul de mult piața muncii, iar pe fondul restricțiilor numeroși conaționali au preferat să lucreze acasă, să se descurce aici cum pot.

Se câștigă mai bine în străinătate. Salariile sunt și de 4 ori mai mari

Doar că problemele financiare din prezent îi determină pe mulți să revină la ideea muncii în străinătate și să plece în afară, în speranța găsirii un job mai bine plătit. Chiar dacă lasă-n urmă familie și prieteni, mulți români se simt motivați de banii pe care-i pot câștiga în țări străine, după doar câteva luni de muncă.

„Au fost doi ani în care românii au privit cu reținere ideea de a lucra în altă țară.

Fie pentru că, în primă fază, în context pandemic, li s-a părut mai sigur să rămână aici, fie pentru că, ulterior, piața muncii de la noi și-a revenit în mod spectaculos și au avut suficiente opțiuni și în România.

Acum, însă, contextul economic incert, inflația, creșterea prețurilor îi fac pe candidați să se uite cu interes crescut către ofertele de muncă din afară”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Unde pleacă românii noștri? Ei bine, Geramania este una dintre cele mai râvnite destinații pentru muncitori. O treime dintre candidați aleg joburile puse la dispoziție de firmele nemțești. Cea mai puternică economie europeană are constant nevoie de forță de muncă, iar românii, oameni silitori, își pot croi un drum în viață muncind aici.

„Salariul și condițiile de viață mai bune sunt principalele argumente pe care le au cei care vor să emigreze, fie și pentru o perioadă limitată de timp. Cei care pleacă ajung să câștige și de 3-4 ori mai mult decât în România, pe joburi și în domenii similare”, mai spune Bogdan Badea.