Românii fug de bănci și golesc bancomatele: ”banii la saltea”, noua realitate din România

Românii fug de bănci și golesc bancomatele: ”banii la saltea”, noua realitate din România

În contextul dobânzilor negative la depozite în valută și impunerea mai multor restricții legate de sumele pe care le pot găzdui, băncile românești au făcut o treabă foarte bună în a scade încrederea românilor în instituțiile bancare.

Banca Națională a României a atras atenția la finele săptămânii trecute pe marginea unui trend îngrijorător care se întâmplă în rândul populației. Milioane de români par să prefere din ce în ce mai mult numerarul, în defavoarea banilor din conturi. Conform datelor agregate de instituția bancară centrală, la finele primului trimestru din acest an, se aflau în piață 98,8 miliarde de lei cash. Valoarea în sine nu-ți spune foarte multe, dar important este că discutăm de o cifră cu 9,2% mai mare comparativ cu finalul lunii martie 2021, acum un an.

Români vor să vadă banii în mână

Într-un singur an, conform BNR, nu mai puțin de 8,4 miliarde de lei au intrat în economie. Maximul istoric al numerarului din circulație s-a resimțit în luna februarie a acestui an. La acel moment, a fost vorba de 99,8 miliarde de lei, după 5 luni consecutive de creștere. Din februarie în martie s-a înregistrat o scădere de 1%, dar nu este clar dacă discutăm de o excepție sau schimbare de trend.

În cazul în care nu era evident, Banca Națională insistă pe faptul că preferința pentru lichiditate este o simptomă a perioadelor de criză, iar trendul a început de mult timp. În ultimii zece ani, numerarul din circulație a înregistrat aproape în fiecare an creșteri de două cifre.

Partea îngrijorătoare este că discutăm de similarități cu dezastrul din 2008, cea mai recentă criză financiară. Din cauza creditării care creștea spectaculos la acea vreme, în perioada 2004 – 2008, cash-ul din economia reală a urcat cu 30-50% pe an. În 2009, deja s-a văzut o scădere de 5%. Abia atunci, populația a început să economisească pe fondul unui sentiment de prudență, reticență, scepticism. Acum, s-a revenit din nou la practica retragerii banilor de la bancomate în ziua de salariu.

Citește și: