28 oct. 2022 | 17:44

România, tigrul economic al Europei: luăm fața Germaniei, să-și ia notiție, așa se fac banii

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
România, tigrul economic al Europei: luăm fața Germaniei, să-și ia notiție, așa se fac banii

Cele mai recente previziuni economice realizate de Comisia Naţională de Prognoză sunt de-a dreptul surprinzătoare. România va înregistra o performanță demnă de invidiat chiar și de Germania, cea mai puternică economie a Europei.

În timp ce Europa se scufundă în crize, iar țările bogate din Occident sunt la un pas de recesiune, țara noastră pare să performeze în plan economic, cel puțin pe hârtie.

Comisia Naţională de Prognoză anticipează că România o creştere economică de 4,6% anul acesta. Experții din cadrul instituției par să fi devenit mai optimiști, aceste cifre fiind corectate în plus. Practic, noua estimare este cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cea la care se aștepta Comisia, în prognozele formulate în vară.

Atunci, se anticipa că vom reuși să avem un avans economic de doar 3,5% în 2022. Iată că, evenimentele din ultima perioadă, par să fi contribuit semnificativ la calculele economiștilor, care văd acum economia noastră cu ochi mult mai buni!

Economia României, un exemplu chiar și pentru bogații Europei. Nu suntem atât de săraci pe cât avem impresia

Ce a contribuit, concret, la corectarea în plus a previziunilor? Printre motivele punctate de comisie, se pare că regăsim și performanţe peste aşteptări în activităţile de construcţii şi servicii.

Cum orice veste bună vine și cu una proastă, Comisia și-a înrăutățit perspectivele economice pentru anul viitor. Dacă în vară anticipa că 2023 ne va aduce un avans economic național de 3,7%, acum specialiștii sunt mult mai cumpătați și pesimiști, spunând că în 2023 creșterea economică a României va fi de doar 2,8%.

Cifrele, chiar și pentru 2023, tot pot fi interpretate într-o manieră destul de pozitivă. Contextul economic internațional este fragil, incert și la un pas de recesiune, mai ales în zona euro. În cel mai recent raport al Eurostat, rata anuală a inflației în septembrie, în zona euro, a fost revizuită la 9,9%, de la 10%. Zona euro a evitat, astfel, pe muchie de cuțit, atingerea unei rate anuale a inflației record, de două cifre, pe care n-a mai experimentat-o niciodată în existența sa.

Statele occidentale puternice se confruntă cu inflație record pentru ultimele decenii și creșteri de dobânzi. 2023 ar putea aduce recesiunea în zona euro, dacă inflația nu va face pași în spate, iar Banca Centrală Europeană va continua să înăsprească tot mai agresiv piața monetară.