România, mai aproape Spațiul Schengen: apelul Comisiei Europene, ce s-a schimbat
România are o șansă în plus să intre în Spațiul Schengen în viitorul apropriat, după încă un apel din partea Comisiei Europene în acest sens.
De la intrarea României în Uniunea Europeană și în NATO, după `90, românii au mai avut un singur stres major când vine vorba de deplasările în blocul comunitar. Este vorba de aderarea la Spațiul Schengen, iar pe marginea acestui subiect, atât pentru țara noastră, cât și pentru Croația și Bulgaria, oficialii Comisiei Europene au făcut o nouă recomandare.
Când am putea adera la Spațiul Schengen
Anul trecut, Comisia Europeană a adoptat o strategie referitoare la spațiul Schengen, iar acum a publicat un nou raport pe marginea recomandării intrării în acest spațiu pentru România, Croația și Bulgaria.
Documentul reiterează ”importanţa finalizării spaţiului Schengen şi invită Consiliul să adopte deciziile care să permită Croaţiei, precum şi României şi Bulgariei să devină în mod oficial parte a acestui spaţiu, având în vedere că au fost îndeplinite toate criteriile. Acelaşi lucru este valabil în cazul Ciprului odată ce această ţară finalizează cu succes procesul de evaluare Schengen”.
Recomandarea Comisiei Europene vine într-o perioadă foarte bună, având în vedere că, pe 2 iunie, vor avea loc discuții între deputații Parlamentului European și miniștrii afacerilor interne, în contextul Forumului Schengen. Mai mult decât atât, pe 10 iunie, va avea loc Consiliul Schengen, o altă ocazie de certificare a intrării țării noastre în spațiul de liberă trecere.
Dincolo de particularitățile detaliate mai sus și referințele la țara noastră, noul raport al Comisiei Europene stabileşte o listă de măsuri prioritare pentru perioada 2022-2023 ce ar urma să fie îmbrățișate atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Lista include punerea în aplicare a noii arhitecturi informatice şi a noului cadru de interoperabilitate pentru gestionarea frontierelor; valorificarea deplină a instrumentelor de cooperare transfrontalieră; asigurarea efectuării de verificări sistematice la frontierele externe în cazul tuturor călătorilor; asigurarea faptului că Frontex îşi atinge întregul potenţial al mandatului său; eliminarea tuturor controalelor efectuate pe o perioadă îndelungată la frontierele interne şi adoptarea Codului frontierelor Schengen revizuit.
Ca referință, dacă spațiul Schengen îți este străin, acesta face referire la eliminarea granițelor dintre statele membre și facilitarea ocupării unui loc de muncă într-o altă țară Schengen fără proceduri complicate. A fost creat în 1985 și, la momentul de față, aproximativ 1,7 milioane de oameni locuiesc într-un stat membru, dar lucrează în altul, în timp ce 3,5 milioane de oameni tranzitează în fiecare zi granițele dintr-o parte în alta.