09 feb. 2022 | 11:37

România, fără curent trei zile, din Ucraina: testul dependenței de Kiev, mai relevant decât ai crede

ACTUALITATE
România, fără curent trei zile, din Ucraina: testul dependenței de Kiev, mai relevant decât ai crede

România, la fel ca Republica Moldova, depinde într-o măsură semnificativă de energia electrică provenită din Ucraina. Pentru trei zile, însă, într-un test programat, conexiunea cu Kiev va fi întreruptă.

În perioada 24-26 februarie 2022, peste doar câteva săptămâni, sistemul energetic național al Ucrainei se va deconecta de la țările vecine. În cele trei zile, testul programat va avea un impact asupra aprovizionării cu energie electrică a României, Republicii Moldova, Belarusului, Ungariei, Slovaciei și, nu în ultimul rând, al Rusiei.

Acest experiment este menit să funcționeze ca un test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vedere sincronizării, începând cu 2023, cu sistemele energetice din Europa de Vest. Practic, ucrainienii vor să vadă dacă se descurcă fără Rusia și Belarus, o conexiune de dependență care a început în epoca sovietică. Întâmplarea face însă că această deconectarea va avea consecințe și în România.

Ucraina se rupe de Rusia, în defavoarea României

Efortul de acum al Ucrainei își are rădăcinile în 2017. Atunci s-a vorbit prima oară de viitorul plan de sincronizare ce ar trebui să înceapă de anul viitor. Practic, se dorește alinierea cu sistemele energetice administrate de operatorii de transport și sistem grupați în Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity – ENTSO-E), ai cărei membri sunt operatorii de profil din statele membre UE, plus cei din Albania, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Irlanda de Nord și Norvegia.

Testul programat pentru 24-26 februarie este primul dintr-o serie de astfel de evenimente programate să aibă loc în 2022. Al doilea ar trebui să aibă loc în luna iunie și, din nou, este vorba de un teste de funcționare în regim de izolare, a explicat CEO-ul operatorului de transport ucrainean Ukrenergo, Volodymyr Kudrytskyi, pentru publicația londoneză ICIS.

Un comunicat în acest sens a fost făcut public în urmă cu câteva zile și de către operatorul de energie electrică Moldelectrica din Republica Moldova. „Următorul pas în cadrul integrării Ucrainei și Moldovei la sistemul ENTSO-E constă în efectuarea testelor de sistem ale blocului de control Ucraina/Moldova în mod izolat, adică independent de sistemele energetice ale Rusiei, Belarus și ENTSO-E. Este de așteptat ca acest mod de funcționare a sistemului energetic al Ucrainei și Republicii Moldova să dureze câteva zile în iarna 2022, respectiv în vara aceluiași an. În prezent, programul de efectuare a testelor de sistem ale blocului de control Ucraina/Moldova în regim izolat a fost elaborat și aprobat de ENTSO-E. Actualmente, sincronizarea cu drepturi depline este programată pentru anul 2023″, au atras atenția oficialii de peste Prut.

În ceea ce privește dependența României de energie electrică provenită din Ucraina, aceasta este semnificativă. În ianuarie 2022, când consumul energetic generat de români a depășit constant producția internă, diferența a fost compensată de importuri din Bulgaria și Ucraina. Situația de luna trecută este cu atât mai ciudată, cu cât, în perioada ianuarie – martie 2021, fluxurile fizice de import ale României din Ucraina s-au ridicat la 316 GWh, iar cele de export din România în Ucraina – la 162 GWh, potrivit datelor Transelectrica. Cu alte cuvinte, pe perioada testului, există posibilitatea ca mai mulți români să întâmpine probleme cu alimentarea cu energie electrică, dar acest aspect depinde de consumul general al țării din acea perioadă și de regiunea în care se află consumatorii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele