România, de râsul Europei, din nou: cum a ajuns țara noastră să fie condamnată la CEDO
Autoritățile române au suferit de curând o înfrângere rușinoasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu mai puțin de 53 de persoane au obținut condamnarea României într-un proces legat de restituirea bunurilor naționalizate.
Foarte mulți români au auzit în ultimele decenii povești legate de combinațiile care s-au făcut pe marginea imobilelor naționalizate de către comuniști. Se pare însă că nu au fost doar povești, iar practicile înșelătoare din legislația românească au ajuns subiect de proces la CEDO. Fără niciun fel de dubiu, restituirea bunurilor naționalizate de fostul regim comunist a fost considerată insuficient de eficientă, conform AFP.
Restituirea caselor naționalizate, o problemă veche a românilor
În 2013, autoritățile române au adoptat o lege pentru a le permite persoanelor ale căror bunuri au fost naționalizate să obțină restituirea lor sau, în schimb, o despăgubire. Cu toate acestea, „mecanismul de restituire rămâne insuficient de operațional și omogen”, a apreciat tribunalul Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, scrie Agerpres. Această decizie vine după mai multe avertismente pe marginea aceleiași probleme ce pare să rămână o pată neagră în istoria țării noastre.
Revenind însă la cazul de la această oră, CEDO a fost sesizată în 2017 de 53 de români vizavi de ineficiența autorităților în a-și achita datoriile desprinse din consecințele naționalizării proprietăților pe vremea comuniștilor. Fiecare dintre cei 53 a obținut o hotărâre definitivă în favoarea lui, privind emiterea unui titlu de proprietate sau acordarea unei indemnizații pentru terenuri confiscate în timpul regimului comunist din perioada 1945-1989, conform Profit.ro.
„În pofida acestor decizii, niciunul dintre reclamanți nu a primit un titlu de proprietate sau nu a fost repus în posesia bunurilor sale. Unii dintre ei au afirmat că au fost despăgubiți insuficient”, a indicat curtea într-un comunicat de presă. În final, ”neexecutarea prelungită a deciziilor adoptate de instanțe judecătorești” și lipsa unui mecanism eficient de recurs au dus la ”impunerea reclamanților a unei poveri individuale excesive”. Cu alte cuvinte, oficialii CEDO au ajuns la concluzia că autoritățile române au pus bețe-n roate victimelor.
„Curtea consideră crucial ca România să continue să depună eforturi de a-și conforma legislația și practica concluziilor la care ajuns Curtea în prezenta hotărâre și jurisprudenței sale pertinente”, insistă CEDO. Momentan, țara noastră a fost condamnată la plata a 10.000 de euro pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale, pe lângă obligația soluționării cât mai rapide a spețelor sesizate.