Reacția dură a Ucrainei după acuzațiile lui Putin privind explozia de la Podul Kerci: „Aici există un singur stat terorist”
Kievul și Moscova au făcut schimb de acuzații de „terorism” și au promis represalii după explozia care a deteriorat Podul Kerci din Crimeea controlată de ruși. După atac, traficul ferovirar și cel rutier au fost oprite. Presa de la Moscova a scris că un tren de marfă încărcat cu mult combustibil a luat foc.
Ucraina răspunde la acuzațiile lui Vladimir Putin
Sâmbătă, o explozie uriașă a prăbușit o parte a unui pod strategic care leagă Rusia de Peninsula Crimeea. Vladimir Putin a caracterizat, duminică seara, atacul drept o încercare de a distruge „infrastructura civilă critică a Federației Ruse”. În timp ce se pregătea să prezide ședința de luni a Consiliului de Securitate al Kremlinului, el a dat vina pe serviciile speciale ucrainene și a dat de înțeles că cetățenii ruși au ajutat la acest complot.
Declarația Kremlinului este „cinică”
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean, a spus că declarația președintelui rus Vladimir Putin că Ucraina a comis un „atac terorist” [referindu-se la explozia de pe podul Crimeei din 8 octombrie – n.red.] a fost cinică, chiar și după standardele Rusiei.
„Putin acuză Ucraina de terorism? Acest lucru este prea cinic, chiar și pentru Rusia. Nu au trecut nici măcar 24 de ore de când aeronavele rusești au lansat 12 rachete asupra unui cartier rezidențial din Zaporojie, ucigând 13 persoane și rănind peste 50 [s-au raportat până acum 89 de răniți – n.d.]. Nu, aici există un singur stat terorist și întreaga lume știe care este el”, a menționat oficialul de la Kiev.
Explozia de la Podul Kerci ar putea escalada războiul
Anterior, șeful Kremlinului a acuzat Serviciul de Securitate al Ucrainei că a aruncat în aer Podul Crimeei. Putin a numit explozia un „atac terorist” care a avut ca scop distrugerea infrastructurii civile critice a Rusiei. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a spus că atacul din weekend ar putea declanșa utilizarea armelor nucleare de către Moscova.
Vladimir Putin a subliniat că „nu are nicio îndoială” că explozia Podului Crimeea din acest weekend a fost opera forțelor speciale ucrainene. Într-un videoclip, liderul Comitetului de Investigații, Alexander Bastrikin, îi spune lui Putin că suspectează „terorism” și că a transmis concluziile Serviciului Federal de Securitate și Ministerului Afacerilor Interne. În plus, suspectează că rușii au fost implicați în planul de distrugere.