02 aug. 2022 | 18:46

Reacția Chinei după ce Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan. Decizia periculoasă luată de Beijing

ULTIMA ORĂ
Reacția Chinei după ce Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan. Decizia periculoasă luată de Beijing

China a condamnat vehement, marţi seară, vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, avertizând că urmează să efectueze exerciţii militare cu muniţie reală. Potrivit Administrației de la Beijing, „dacă SUA insistă să urmeze un curs de acțiune greșit, atunci ar trebui să fie responsabile pentru orice consecințe grave care decurg din asta”.

China reacționează după ce Nancy Pelosi a aterizat la Taipei

„Vizita lui Nancy Pelosi transmite mesaje greşite forţelor separatiste care vor independenţa Taiwanului”, a reacționat Ministerul de Externe de la Beijing, precizând că va trimite imediat note de protest la reprezentanţele diplomatice americane.

Armata chineză a dezvăluit că va lansa exerciţii militare de amploare în apropierea Taiwanului. Potrivit presei locale, vor avea loc trageri cu muniţie reală în perioada 4-7 august.

„Din raţiuni de securitate, intrarea vaselor şi avioanelor în zonele în care se vor derula exerciţiile este strict interzisă”, a explicat armata chineză.

Mesajul transmis de oficialul SUA în Taiwan

Oficialul american Nancy Pelosi a aterizat, marți după-amiază, la Taipei, în ciuda amenințărilor lansate de China. Avionul militar al SUA a ajuns pe aeroportul din capitala Taiwanului la ora 17.42 (ora României). Cu această vizită, Nancy Pelosi a emis o declarație scrisă.

„Vizita delegației noastre din Congres în Taiwan onorează angajamentul de neclintit al Americii de a sprijini democrația vibrantă din Taiwan. Vizita noastră face parte din călătoria noastră mai amplă în Indo-Pacific, inclusiv în Singapore, Malaezia, Coreea de Sud și Japonia, axată pe securitatea reciprocă, parteneriatul economic și guvernanța democratică. Discuțiile noastre cu Taiwanul se vor concentra pe reafirmarea sprijinului nostru pentru partenerul nostru și pe promovarea intereselor noastre comune, inclusiv pe promovarea unei regiuni Indo-Pacific libere și deschise. Solidaritatea Americii cu cei 23 de milioane de locuitori din Taiwan este mai importantă astăzi ca niciodată, în condițiile în care lumea se confruntă cu o alegere între autocrație și democrație.

Vizita noastră este una dintre mai multe delegații ale Congresului în Taiwan și nu contrazice în niciun fel politica de lungă durată a Statelor Unite, ghidată de Legea privind relațiile cu Taiwanul din 1979, de Comunicatele comune SUA-China și de cele Șase Asigurări. Statele Unite continuă să se opună eforturilor unilaterale de a schimba status quo-ul”, este mesajul transmis de oficialul american.

Acuzații lansate de Beijing

Beijingul a criticat imediat vizita lui Pelosi, Ministerul de Externe afirmând că dăunează păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan, „are un impact grav asupra fundației politice a relațiilor dintre China și SUA și încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei”.