Razor investește în vehicule electrice: ce știm despre viitorul produs

Razor investește în vehicule electrice: ce știm despre viitorul produs

Este departe de a fi primul e-scooter al lui Razor, dar ar putea fi cel mai frumos lansat până acum.

La mai bine de 20 de ani de când a lansat emblematicul său scuter, Razor revine cu o nouă linie de trotinete electrice pentru adulți.

Programat să înceapă livrarea în august, noul scuter Razor Icon a lansat o campanie pe Kickstarter, cu prețuri începând de la 550 USD. Trotineta electrică modernă de dimensiuni mari, care se va vinde cu amănuntul la sub 1.000 de dolari, vine în cinci culori diferite: portocaliu, albastru, roșu, roz și negru. Scuterul are un mic ecran care va afișa viteza de deplasare și nivelul bateriei.

Potrivit lui Razor, noul scuter va permite utilizatorilor să călătorească până la 28 de kilometri cu o încărcare și va avea o baterie litiu-ion de 36 V. Scuterul poate atinge și viteze de 30 de kilometri pe oră.

Razor lucrează și cu Jeep

Desigur, acesta nu este de fapt prima trotinetă electrică produsă de către Razor și are o afacere destul de robustă care oferă o serie de modele. În tot acest timp Razor a semnat un parteneriat cu Jeep pentru a produce o trotinetă electrică de lux.

Aceasta este concepută special pentru utilizare off-road. Nu este cel mai rapid vehicul de acest gen, cu o viteză maximă de 20 km/oră, dar combinația dintre un design larg cu anvelope pneumatice de 8 inch, umplute cu aer, promite o călătorie confortabilă și aderență pe trasee – cel puțin, acele trasee care nu interzic vehicule.

Cu toate acestea, durata de viață a bateriei este destul de mică, 40 de minute, deci nu cred că poți să mergi prea sus pe munte cu ea.

S-ar putea, totuși, să apreciezi stilul militar și minimalist asemănător Jeep-ului dacă vrei ceva mai robust  decât alte trotinete electrice.

RX200 ar trebui să fie disponibil acum pe site-ul Amazon și Razor. La 499 USD, este mult mai accesibil decât bicicleta electrică Jeep de 5.899 USD.

Citește și: