Răsturnare de situație cu exportul de cereale. Rusia amenință că acordul este în pericol
Rusia transmite Occidentului că neaplicarea completă a acordului de la Istanbul privind exportul de cereale poate duce la un eșec total. Kremlinul face referire la partea în care s-a stabilit, cu medierea Turciei și a ONU, relaxarea unor sancţiuni occidentale, astfel încât şi Moscova să-şi poată relua exporturile de cereale şi îngrăşăminte.
Rusia avertizează Occidentul. Ce s-ar putea întâmpla cu exportul de cereale
„Doresc să subliniez că acordurile convenite la Istanbul sunt un pachet. Prin urmare, avertizăm împotriva oricărei încercări de a complica sau de a nu respecta a doua parte a pachetului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerul rus de Externe, Maria Zaharova.
Moscova cere relaxarea unor sancțiuni, așa cum este prevăzut în acord
Aceasta a făcut referire la partea a doua a acordului convenit de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU, ce prevede relaxarea unor măsuri occidentale, astfel încât şi Moscova să-şi poată relua exporturile de cereale şi îngrăşăminte. Prima parte prevede înlăturarea blocadei ruseşti care a împiedicat exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră.
Federația Rusă şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu. Deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile Occidentului impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti au fost, de asemenea, împiedicate din cauza suspendării schimburilor bancare şi financiare.
„Pentru o soluţionare completă a problemei alimentare este necesar ca statele occidentale să garanteze condiţiile de acces pentru îngrăşămintele şi alimentele rusești pe piaţa internaţională, adică să fie ridicate obstacolele financiare şi logistice create de sancţiunile lor”, a spus Zaharova.
Nava cu porumb a ajuns în Turcia
Prima navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a plecat, luni, 1 august, din portul Odesa (sudul Ucrainei), cu destinaţia Liban. Încărcătura a ajuns, marți seară, la Istanbul, urmând să petreacă noaptea la ancoră, în largul coastelor Turciei, şi inspectată miercuri dimineaţă, de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a explicat Ministerul Apărării de la Ankara.
Este primul export autorizat în virtutea acordului de la Istanbul, între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida Națiunilor Unite, pentru deblocarea porturilor ucrainene. Potrivit jurnaliştilor de la faţa locului, ambarcațiunea de 186 de metri lungime a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).
Inspecţia, solicitată de Rusia, „va fi efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul”, a afirmat amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.