06 oct. 2022 | 14:51

Rareș Bogdan a amenințat cu blocarea tranzitului cerealelor ucrainene. Reacția lui Iohannis

ULTIMA ORĂ
Rareș Bogdan a amenințat cu blocarea tranzitului cerealelor ucrainene. Reacția lui Iohannis

Rareș Bogdan a amenințat cu blocarea tranzitului de cereale ucrainene spunând că poate ar trebui ca România să blocheze la graniță sutele de camioane care tranzitează țara, pentru a putea fi primită în spațiul Schengen. Afirmația liberalului a venit după anunțul conform căruia o delegație a Comisiei Europene va veni în România pentru controale în vedere aderării. 

Rareș Bogdan, discurs agresiv privind aderarea României la Schengen

Rareș Bogdan a avut un discurs agresiv cu privire la țările care se opun aderării României la Schengen, avertizându-i pe vecinii europeni să „nu își bată joc de țara noastră”.

”De 11 ani, două țări pe care românii le respectă îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen, deși companiile lor au afaceri uriașe în România și dețin o bună parte din sistemul bancar și de asigurări

Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați? Să provocăm o criză alimentară la nivel european, să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care tranzitează zilnic România spre piețele occidentale, în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia?

Nu ne obligați să jucăm și noi dur. Am fost mult prea eleganți și mult prea tăcuți până acum. Nu suntem mai puțin europeni decât cei din vest. Nu îi trimiteți pe alegătorii români spre populiști și eurosceptici. Blocarea României și a Bulgariei în afara Schengen este o nedreptate față de un popor profund european

Pentru a anula orice discurs eurosceptic, țările noastre trebuie să fie obligatoriu în Schengen. Nu vă bateți joc încă o dată de România și Bulgaria”, a fost mesajul transmis de Rareș Bogdan.

Reacția lui Iohannis

În replică, președintele Klaus iohannis l-a apărat pe liberal, spunând că l-a luat un pic valul. Șeful statului a fost rugat să comenteze afirmațiile făcute de Rareș Bogdan.

„Mă gândesc că l-a luat un pic valul”, a declarat Iohannis.

„Așa o variantă nu există noi, facem tot ce putem pentru a înlesni exportul de cereale. Așa ceva iese din orice discuție”, a răspuns Iohannis, la Praga, întrebat de ziariști cum comentează aceste declarații.