29 nov. 2022 | 18:07

Propaganda rusă dezvăluie noul plan al lui Putin pentru distrugerea Ucrainei. Care este următoarea țintă

ULTIMA ORĂ
Propaganda rusă dezvăluie noul plan al lui Putin pentru distrugerea Ucrainei. Care este următoarea țintă

Propaganda rusă pare că oferă indicii despre următorii pași ai lui Vladimir Putin în planul pentru distrugerea Ucrainei. După atacurile repetate asupra infrastructurii energetice, următoarea țintă a Kremlinului ar fi sistemul bancar. Un politician rus a dezvăluit ce are de gând să facă Moscova.

Rusia avertizează că va distruge toată Ucraina. Noua țintă a lui Putin

Deputatul rus Andrei Guruliov avertizează că țara sa va „distruge” rețeaua electrică a Ucrainei, apoi va viza sistemul bancar al acesteia. Potrivit lui, ar fi nevoie doar de o singură rachetă pentru a bombarda centrul operațiunilor bancare, pentru ca oamenii să nu mai poată primi și tranfera bani.

„Trebuie să le luăm toate lucrurile care au influenţă imediată în rezistenţa întregului stat. Modul în care am atacat sistemul energetic are influenţă asupra supravieţuirii ca stat? A avut o influenţă majoră! Spun că nu mai au apă potabilă sau căldură. Astea sunt extrem de importante. Industria lor s-a oprit – asta este cel mai important. În primul rând, industria care funcţiona şi aduce bani. În al doilea rând, industria care se ocupă de repararea şi fabricarea armelor. Apoi toată industria care este capabilă să facă alte lucruri. Toate sunt oprite acum – asta e principalul efect, restul sunt efecte secundare.

Următorul lucru care ar trebui să se întâmple – mulţi spun că trebuie să le bombardăm toate podurile. Eu le spun: voi realizaţi că pentru asta avem nevoie de 10 rachete? Dar pentru a bombarda centrul operaţiunilor bancare, e nevoie de doar o singură rachetă. Dacă bombardăm centrul operațiunilor lor bancare, ei nu vor putea transfera nimic nicăieri, cardurile nu vor funcționa și oamenii nu își vor primi salariile”, a relatat Andrei Guruliov la TV. Declarațiile rusului au ajuns pe Twitter, fiind postate de jurnalistul Francis Scarr (BBC).

UE pregătește alt set de măsuri împotriva rușilor

În timp ce armata rusă continuă să bombardeze masiv Ucraina, Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva lui Putin: „Lucrăm asiduu pentru a lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i scădea şi mai mult capacitatea de a duce războiul contra Ucrainei şi pot anunţa astăzi că lucrăm cu viteză maximă la cel de-al 9-lea pachet de sancţiuni”, a transmis, joi, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Finlanda.

Pe de altă parte, Ucraina accelerează procesul de digitalizare. Banca Națională a țării a prezentat un proiect pentru lansarea unei mode digitale, e-grivna, care va deveni accesibilă pentru toate persoanele fizice și juridice.