24 mart. 2022 | 16:49

Procurorul general al Belarus propune declararea NEXTA drept organizație teroristă. Agenția de știri este principala sursă de informații despre războiul din Ucraina

ULTIMA ORĂ
Procurorul general al Belarus propune declararea NEXTA drept organizație teroristă. Agenția de știri este principala sursă de informații despre războiul din Ucraina

Belarus propune declararea NEXTA, agenția de știri care este principala sursă de informații despre războiul din Ucraina, drept „organizație teroristă“. În acest sens, procurorul general Andrei Shved a trimis o cerere la Curtea Supremă. Solicitarea vine după ce Belarus a încercat, fără succes, să-l extrădeze pe Stepan Putilo, fondatorul canalului NEXTA Telegram, din Polonia. Mai multe detalii, în continuare.

Belarus cere declararea NEXTA drept organizație teroristă

Procurorul general al Belarusului, Andrei Shved, a cerut Curții Supreme să declare agenția NEXTA drept „organizație teroristă“, după ce s-a încercat, fără suscces, extrădarea lui Stepan Putilo, fondatorul canalului NEXTA Telegram, din Polonia.

Putilo este acuzat de organizarea unor revolte și acțiuni care încalcă ordinea publică, dar și de incitare la ură etnică. NEXTA, agenție înființată în Belarus, dar cu cartierul general la Varșovia, este în prezent cea mai activă și mai urmărită sursă de informare, în special cu imagini, din zonele de conflict (respectiv războiul din Ucraina).

„Procurorul general Andrei Shved, în baza Legii Republicii Belarus «cu privire la combaterea terorismului», la propunerea președintelui Comitetului pentru Securitatea Statului, a trimis o cerere la Curtea Supremă prin care recunoaște organizația informală NEXTA cu substructurile sale NEXTA Live și LUXTA ca o organizație teroristă“, a transmis NEXTA.


Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 29. Ciocniri între trupe în apropiere de Kiev. Mariupol, sub asediu. Liderii NATO se vor întâlni pentru a discuta conflictul

„Dolofanul Shved nu are absolut niciun simț al umorului“

Jurnalistul Stepan Putilo are statutul de refugiat politic în Polonia din 2021. În Belarus, canalul și sigla NEXTA sunt recunoscute ca extremiste ca urmare a rolului proeminent al acestora în coordonarea protestelor anti-Lukașenko din 2020.

În prezent, canalul de Telegram al agenției are circa 1,8 milioane de urmăritori, în creștere cu aproape 1 milion de la începerea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Agenția a reacționat ironic după anunțul procurorului general din Belarus, postând pe contul de Telegram o imagine cu luptători jihadiști mascati și următorul mesaj:

„Fotografie istorică: editorii NEXTA în forță sărbătoresc recunoașterea realizărilor noastre în Belarus. Dolofanul Shved de la Parchetul General nu are absolut niciun simț al umorului, altfel nu s-ar simți jignit de glumele noastre“.