Probleme pentru turiștii români: ce se întâmplă în drumul spre Grecia

Probleme pentru turiștii români: ce se întâmplă în drumul spre Grecia

Numeroşi turişti au parte de momente triste pe şoselele din Bulgaria, în drum spre Grecia, din cauza poliţiştilor care îi pândesc şi aşteaptă să primească bani pentru a nu-i amenda.

Un astfel de moment a fost relaltat pe grupul de Facebook Forum Grecia. Maşina condusă de soţul ei a fost oprită lângă Sofia, iar poliţiştii bulgari au încercat să-i facă să le dea bani, ca să scape de amendă.

„Poliţie pe centura Sofiei – ne-a oprit un echipaj de poliţie imediat cum soţul semnalizase că vrea să oprească pe dreapta, într-o parcare a unui McDonald’s – Jumbo (dorea să se odihnească). Au cerut documentele, apoi l-au chemat pe soţ să vorbească. I-au spus că acolo pe centură, chiar dacă sunt două benzi pe sens, e o zonă de 60km/h ca limita de viteză şi că el ar fi avut 87km/h (soţul nu a văzut indicatorul de 60km/h , voi aveţi idee de acea zona? EDIT: am aflat acum de la voi că există acea limitare de viteză exact în acea zona Jumbo – McDonald’s )”, a scris femeia.

„Apoi au zis că l-ar fi detectat camerele în tunele cu viteză mai mare de 80km/h şi că trebuie să îl amendeze. Soţul a spus „ok, faceţi procesul şi trimiteţi-l prin poştă”. Au zis că amenda era 400 leva. Soţul nu s-a contrazis cu ei şi a spus că dacă a greşit, e normal să plătească.”

„Apoi, când au văzut că soţul nu se împotriveşte au zis că trebuie să meargă la secţia de poliţie şi să caute imaginile şi să facă procesul şi că cel puţin 1-2h nu avem voie să ne mişcăm de pe loc… şi tot trăgeau de timp. Soţul şi-a dat seama atunci că nu aveau practic nimic, erau doar la ciubuc. E prima dată când ni se întâmplă, deşi facem drumul acesta de ani de zile. Aşa că, atenţie! Dacă nu mai fusese o postare asemănătoare pe grup, nu ne-am fi dat seama despre ce e vorba. Mulţumim celor care oferă informaţii pe grup. Update 1: preţul combustibilului pe centura Sofiei”, a scris turista.

O problemă recurentă

Ea a aflat că şi alţi turişti români care au tranzitat Bulgaria în drum spre Grecia au avut probleme similare. În schimb, unii dintre ei au scăpat dându-le poliţiştilor chiar şi 5-10 euro, în timp ce alţii au fost nevoiţi să plătească amenzi consistente.

„Exact asta am păţit şi noi, ne-am dat seama că vor şpagă încă de când ne-au oprit. Am avut mereu probleme cu poliţiştii pentru şpagă. Se poate şi mai rău ca în România!”, a scris cineva.

„În mai mult de 20 de ani de Grecia, făcând traversarea Bulgariei şi de câte 2-3 ori pe an, am avut două astfel de situaţii, una prin 2004 când şpaga era măruntă 5-10 euro, iar alta prin 2011, când scenariul descris de dumneavoastră era asemănător, doar că se derula în altă zonă, lângă Pleven … de atunci mulţumesc lui Dumnezeu, n-am mai avut treaba ei”, a scris altcineva.

„Am păţit şi eu, au spus că am 115 km/h şi aveam 80, până în Sofia cu 10 km. Mergeam în coloană, pe două benzi dar deh. Număr de România, nu vorbeau decât bulgară… Până la urmă şpaga să trăiască, le-am urat de „bine„ la tot neamu’ şi mi-am văzut mai departe de vacanţă. Drumuri bune şi fără evenimente neplăcute!”, a adăugat alt turist. Altcineva a avut o poveste asemănătoare. „Am păţit şi eu ceva asemănător la ieşirea dintr-un tunel până în Sofia. Sigur depăşisem viteza, iar negocierea a început de la 100 de euro şi am acceptat 50 de euro. Ciudat a fost modul de negociere. Pe o hârtie boţită scria o sumă, eu tăiam, el scria altă suma şi tot aşa. Şi asta în maşina de poliţie pe o ploaie cumplită”.