Presa internațională ne „face” săraci pe față: ce se spune despre noi, suntem priviți cu milă

Presa internațională ne

Sărăcia e o problemă tot mai mare în țara noastră, iar fiecare dintre noi resimte cum, de la o lună la alta, se descurcă din ce în ce mai greu cu banii.

Au observat și analiștii economici din străinătate faptul că o ducem greu și ne-au inclus într-un clasament al Uniunii Europene care plasează fiecare țară, în funcție de Produsul său Intern Brut, pe o anumită treaptă.

Însăși prezența în acest top 10 e descurajantă, dar trebuie să o spunem că nu noi suntem cei mai săraci europeni, în fapt, nici măcar pe locul al doilea sau al treilea nu suntem ci, dacă e să dăm crezare analizei handelsblatt.com, suntem a șasea cea mai săracă țară din cadrul blocului comunitar.

Grecii sunt mai săraci ca noi, la fel și vecinii bulgari

Clasamentul arată că în fața noastră, oricât de surprinzător ar părea, stau țări pe care le considerăm mai avansate din punct de vedere economic. Un exemplu notabil în acest sens este Grecia, ocupanta locului al doilea, după vecina noastră de la Sud, Bulgaria.

Chiar și Spania e cuprinsă în acest clasament, în pofida faptului că numeroși români aleg această destinație pentru un trai mai bun decât în țara lor natală. Ce-i drept, spaniolii sunt pe ultima poziție, imediat după polonezi. Un alt aspect demn de luat în considerare este că Ungaria e mai bine plasată decât noi, fiind ocupanta poziției a opta.

Iată clasamentul complet, inclusiv datele referitoare la PIB, care ne-au adus aici:

Pentru a putea interpreta corect următoarele valori, trebuie reținut faptul că PIB-ul mediu la nivelul întregului bloc comunitar este evaluat la UE la 100 KKS. După cum vom observa mai jos, Bulgaria de-abia trece de jumătatea valorii, în timp ce noi depășim pragul de 70 KKS.

1. Bulgaria – PIB de 55 KKS

2. Grecia – PIB de 65 KKS

3. Slovacia – PIB de 68 KKS

4. Croația – PIB de 70 KKS

5. Letonia – PIB de 71 KKS

6. România – PIB de 73 KKS

7. Portugalia – PIB de 74 KKS

8. Ungaria – PIB de 76 KKS

9. Polonia – PIB de 77 KKS

10. Spania – PIB de 84 KKS.