19 iul. 2022 | 15:24

Poiana din România ca o inimă, locul unde te îndrăgostești de frumusețile naturii

ACTUALITATE
Poiana din România ca o inimă, locul unde te îndrăgostești de frumusețile naturii

Se poate spune că poiana în formă de inimă, din județul Alba, este un loc unic în țara noastră, iar frumusețea ei ne este dezvăluită, mai degrabă, dacă o vedem de sus.

Ce-i drept, dacă este să fim totalmente sinceri, există atâtea locuri frumoase în România, încât ne-ar lua ani de zile să scriem despre ele, iar acesta este, fără dar și poate, un lucru excelent.

poaia-inimii-unde-se-afla

Poiana Inimii – imagine de ansamblu

Poiana în formă de inimă, de la poalele Munților Apuseni

Poiana inimii, sau așa cum mai este ea numită, „poiana dragostei”, se află la poalele Munților Apuseni, în localitatea Bucerdea Vinoasă, în imediata apropiere a orașului Alba Iulia (20 de kilometri, cu aproximație).

Conform a ceea ce relatează oamenii locurilor, poiana nu ar fi deloc nouă, ba chiar ar fi apărut în urmă cu sute de ani, fiind situată în centrul a 260 de hectare de pădure de stejar, în apropierea vârfului Piatra Craivei.

Ba mai mult, aici se spune că ar fi ascunse vechi comori dacice, cei care încearcă să le găsească fiind sortiți pieirii. O legendă locală spunecă, uneori, se pot auzi strigătele celor pierduți, în inima pădurii.

Chiar și așa, localnicii sunt atât de obișnuiți cu această poiană, încât rareori o mai observă. Acest fapt ar putea fi cauzat de faptul că forma poianei este mai greu de observat de la sol, luând-o ca atare, ca o normalitate a zonei.

Totuși, primarul actual al localității este de părere că forma de inimă a poianei nu ar fi, în realitate, de sute de ani, ci numai de vreo 80 de ani, fiind cauzată de defrișările în exces din ultimii zeci de ani.

În prezent, această poiană este folosită ca loc de depozitare a hranei pentru animalele sălbatice care sălășluiesc în aceste părți. În zonă trăiesc lupi, căprioare, mistreți sau vulpi, printre alte specii.

Dacă este să-i întrebi pe localnici, îți vor spune că poaia inimii poartă numele de „La Ursoaie”, locul fiind la un mic pas de a deveni imaginea emblematică a județului.

În cazul în care vrei să vizitezi acest loc, este bine de știut că, într-o primă instanță, trebuie să urmezi drumul județean 107H, ca mai apoi să iei ruta Ighiu-Cricău, ca într-un final să mergi la stânga, spre Bucerdea Vînoasă. La 3 kilometri de sat vei observa un drum spre stânga care te va duce exact în poiană, prin pădure.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele