10 mai 2022 | 18:25

Platforma pentru recensământul online, „pe butuci”: de ce nu te poți autorecenza

ACTUALITATE
Platforma pentru recensământul online,

Recensământul 2022 se apropie de finalul etapei de autorecenzare, pe care fiecare român o putea face online.

Recensământul online poate fi realizat până la data 15 mai, care este data-limită de completare a formularelor, iar cei care nu fac acest lucru și nici nu le răspund recenzorilor când vor veni la uşă riscă amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.

Până acum două săptămâni, statistica arăta că doar doi din 10 români se autorecenzaseră, la mai bine de o lună de la începutul recensământului populației și locuințelor. Așadar, românii au luat cu asalt acum platforma recensamantromania.ro, speriați de sancțiuni, iar site-ul s-a blocat.

Întregul proces este complet digitalizat și a fost introdusă și o etapă de autorecenzare, care se desfășoară până pe 15 mai, urmând ca apoi să aibă loc intrarea recenzorilor în teren, la acele adrese unde nu s-a făcut autorecenzarea.

După primele 42 de zile de autorecenzare pe site-ul recensamantromania.ro, Institutul Național de Statistică a recepționat 4.513.964 de chestionare.

Bucureștiul este pe primul loc, cu peste 376.000 de chestionare completate și trimise. Pe locul doi se află județul Brașov, cu peste 183.000 de chestionare trimise, iar pe trei găsim Clujul, cu 179.000 de chestionare.

Recensământul online al populației și locuințelor a început pe 14 martie 2022, iar românii care completează formularul în sistem online primesc, la cerere, o zi liberă, plătită.

Angajatorii sunt obligați să le acorde salariaților o zi liberă, plătită, dacă aceștia arată că au completat formularul online în prima etapă a recensământului populației.

Cum se face autorecenzarea

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în doi pași.

Primul pas este accesarea Platformei de autorecenzare și completarea formularului de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte.

Pasul doi – persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ.

La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie-15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).

Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

Informații privind desfășurarea RPL2021 pot fi găsite pe recensamantromania.ro