21 oct. 2022 | 17:20

Piața imobiliară din Uniunea Europeană vs. din România: cât costă un apartament în străinătate, de fapt

ACTUALITATE
Piața imobiliară din Uniunea Europeană vs. din România: cât costă un apartament în străinătate, de fapt

Mulți români visează să aibă propria lor locuință, acolo unde să se adune în jurul mesei alături de cei dragi, unde să își amenajeze fiecare spațiu așa cum își doresc și unde să se bucure de liniște, căldură și afecțiunea familiei.

Doar că a-ți cumpăra propria ta casă sau propriul apartament, nu reprezintă tocmai o misiune ușoară.

În România ultimelor luni, puterea de cumpărare a oamenilor a fost puternic afectată de scumpirile în lanț, apărute la toate bunurile și serviciile de larg consum, mai ales la mâncare și facturi.

Veniturile, fie ele salarii sau pensii, au rămas aproape neschimbate, iar la o inflație anuală evaluată de Institutul Național de Statistică (INS), la aproape 16% în luna septembrie, nu e de mirare că banii și-au pierdut din valoare și că-ți permiți să cumperi din ce în ce mai puține.

Pe lângă aceste aspecte, oamenii se confruntă și cu o scumpire accelerată la ratele către bănci, pe fondul creșterii agresive a dobânzilor.

Rădăcina acestui rău se regăsește în politica agresivă a băncilor centrale de a majora dobânda cheie, ceea ce duce la practicarea unor dobânzi piperate de către băncile comerciale.

Chiar luna aceasta, Banca Națională a României (BNR), a majorat dobânda cheie la 6,25%, devansând chiar și cele mai pesimiste așteptări ale experților în economie.

La acel moment, BNR a decis:

-majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022;
-majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25 la sută pe an, de la 6,50 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25 la sută, de la 4,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022;
-păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
-menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

ROBOR și IRCC s-au scumpit deja semnificativ de mult, iar în condițiile în care dobânda cheie va continua să fie majorată, următoarele luni ar putea aduce rate și mai greu de suportat pentru românii datori la bănci.

CFA România ne prezintă perspectiva sa pentru următoarele 12 luni, iar cifrele vor îngrijora mulți români datori la bănci. Conform specialiștilor, se pare că ratele la bancă vor rămâne piperate și în următorul an. Ne referim la ratele cu dobândă variabilă influențată de ROBOR. Acesta nu va scădea prea mult în perioada imediat următoare. CFA se așteaptă să fie 7,48%. În această vară, ROBOR la trei luni, utilizat calculul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, trecuse de pragul psihologic de 8%, deci se va mai ieftini puțin, dar este evident că nu suficient de mult încât să resimțim o ușurare când ne achităm ratele lunare către bănci.

În aceste condiții, nu e de mirare că piața imobiliară rămâne un vis frumos pentru tot mai mulți români. Dobânzile mari îi descurajează pe oameni să spere că vor reuși, în viitorul apropiat, să-și permită să-și achiziționeze propria locuință, prin credit bancar, mai ales că prețurile n-au rămas deloc neschimbate.

Apartamentele s-au scumpit și ele, ținând pasul cu inflația!

Din nefericire, prognozele vizavi de ce urmează să se întâmplă în piața imobiliară nu sunt deloc optimiste, inclusiv în România. Conform celui mai recent raport al Fondului Monetar Internațional (FMI), există multe riscuri asupra pieței locuințelor, în viitorul apropiat.

„Multe economii avansate şi pieţe emergente se pot confrunta cu riscuri legate de piaţa locuinţelor pe măsură ce cresc ratele ipotecare şi se înăspresc condiţiile de creditare, ceea ce îi alungă pe posibilii împrumutaţi de pe piaţă. Gravitatea şi implicaţiile macroeconomice ale unui shock care să se producă pe piaţa locuinţelor va depinde în mod crucial de gradul de corecţie al preţului locuinţelor şi de distribuţia datoriei gospodăriilor”, subliniază în raport directorul financiar al FMI, Tobias Adrian.

Cât costă un apartament în România?

În continuare, Bucureștiul este un punct de referință de bază pentru prețurile imobiliarelor din țara noastră, motiv pentru care vom face o trece în revistă a pieței locale. În luna septembrie a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea medie a fost de aproximativ 7%. Cu toate acestea, există și excepții. Într-o singură zonă din Capitală, prețurile de luna trecută pentru un apartament cu două camere au fost mai mici decât în septembrie 2021, conform datelor agregate de Anunțul.ro.

Apartamentele din zona Victoriei – Romană au crescut cu 15%! Vorbim de o locuință cu două camere al cărei preț mediu în septembrie 2022 a sărit peste 110.000 de euro. În jur de 11% s-au înregistrat creșteri în ultimele 12 luni în Militari și Tineretului – Timpuri Noi. De altfel, un apartament cu două camere în Militari gravitează în medie în jurul valorii de 79.500 de euro, în timp ce în Tineretului – Timpuri noi, sare peste 97.000 de euro.

Dacă ai mai puțini bani disponibili, te poți orienta către zona Moșilor – Dacia, acolo unde proprietarii solicită în medie 95.000 de euro pentru un apartament cu două camere. De asemenea, poți opta și pentru altă zonă, mult mai convenabilă din punct de vedere financiar, cum ar fi Berceni – Giurgiului, unde poți să-ți cumperi propriul apartament cu 63.500 de euro. În valori similare regăsim și Drumul Taberei-Ghencea, cu o medie de 65.000 de euro, Pantelimon, cu 66.700 de euro, Colentina-Obor, cu 69.000 de euro și Grivița-Gara de Nord cu 69.500 de euro. La polul opus, cele mai scumpe locuințe cu două camere se găsesc în Alba Iulia – Decebal – Muncii, unde proprietarii cer aproape 140.000 de euro.

S-au scumpit și apartamentele în străinătate

Dacă te gândești că e mai simplu să-ți cumperi casă în străinătate, ar trebui să știi că fiecare piață imobiliară are propriile sale particularități și, în funcție de veniturile tale, de așteptări, de ceea ce ai nevoie, poți găsi oferte mai convenabile.

Însă situația dobânzilor este complicată în toată Europa. Banca Centrală Europeană aplică, la fel ca BNR, o înăsprire a politicii monetare, fiindcă inflația nu este prezentă doar la noi, ci și-n afară, iar bancherii luptă împotriva sa majorând dobânzile.

De altfel, accesul la finanțare, pentru o persoană fără vechime multă în afară, poate fi mult mai dificil în această perioadă, fiindcă băncile și-au diminuat toleranța la risc.

Nu în ultimul rând, nici dacă ai banii pregătiți să achiți integral apartamentul, fără împrumut, nu ești ocolit de probleme. Prețurile au crescut!

Potrivit celui mai recent raport Eurostat, În al doilea trimestru al anului 2022, preturile locuințelor, măsurate prin Indicele preturilor locuințelor, au crescut cu 9,3% în zona euro și cu 9,9% în UE, comparativ cu același trimestru al anului precedent.

În primul trimestru al anului 2022, preturile locuințelor au crescut cu 9,8% și, respectiv, 10,4% în zona euro și, respectiv, în UE.

Toate statele membre pentru care sunt disponibile date au arătat o creștere anuala a preturilor locuințelor în al doilea trimestru al anului 2022 și, pentru șaisprezece dintre ele, aceasta creștere a depășit 10%. Cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Cipru (+2,0%), Finlanda (+2,2%) și Danemarca (+2,8%). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Estonia (+27,4%), Cehia (+23,1%), Ungaria (+22,8%) și Lituania (+22,1%).

Dacă ne raportăm la trimestrul anterior, preturile au crescut și în toate statele membre ale Uniunii Europene. Cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Suedia (+0,5%), Finlanda (+1,3%) și Belgia (+1,3%). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Estonia (+8,0%), Lituania (+5,9%), precum și Letonia și Slovacia (ambele +5,5%).

În concluzie, piața imobiliară este mai piperată în această perioadă, peste tot. Analizează-ți bine bugetul, fă calcule pe termen lung și ține cont de faptul că e o perioadă delicată care nu se știe când se va încheia.