05 sept. 2022 | 07:00

Piața imobiliară din România, complet nerealistă: ce se întâmplă cu prețurile la apartamente, dar cu ratele

ACTUALITATE
Piața imobiliară din România, complet nerealistă: ce se întâmplă cu prețurile la apartamente, dar cu ratele

Ratele românilor la apartamente au explodat în ultimul an, din cauza exploziei indicelui ROBOR și, implicit, a inflației, prețurilor la energie și carburant. În același timp, prețurile de achiziție pentru locuințe continuă să crească, deși puterea de cumpărare s-a diminuat semnificativ.

În al doilea trimestru din 2022, prețurile apartamentelor din România s-au majorat în toate orașele, conform unei analize realizare de Imobiliare.ro și Market 360. „În consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost, însă, semnificativ mai mari decât în anii precedenți. Astfel, în Cluj-Napoca, orașul care se află, de ani buni, înaintea Capitalei în clasamentul prețurilor medii solicitate pe segmentul apartamentelor, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 7,2% în ultimele trei luni, până la o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat util (față de 2.240 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior)”, conform studiului.

Cât de mari sunt scumpirile la apartamente

În timp ce ratele multor români sunt foarte aproape de a se dubla, ritmul scumpirilor de pe piața de apartamente nu s-a ponderat deloc. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de exemplu, un apartament în Cluj este mai valoros cu 27%. În trimestrul anterior, diferența de preț anuală era de 21%.

Dacă ne uităm la București, în doar trei luni, așteptările financiare ale proprietarilor s-au majorat cu aproximativ 4%, până la 1720 de euro pe metru pătrat util, de la 1660 de euro.

„Comparativ cu perioada similară din 2021, apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe; față de T2 2008, însă, acest gen de proprietăți sunt cu 19,59% mai ieftine – Capitala având, dintre marile centre regionale analizate, cel mai mult de „recuperat” din declinul provocat de perioada de recesiune.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele