Piața euro s-a dus în cap: în ce îți ții economiile în 2022, ce pare să fie imun la dezastru
Nici nu a început bine săptămâna, iar în contextul dezastrului din Ucraina, piața monetară din Europa a suferit o lovitură cât se poate de serioasă. Aproape toate monedele din zona Euro s-au devalorizat.
Înainte de finele zilei de ieri, monedele europene au înregistrat un record negativ în materie de devalorizare, în timp ce războiul din Ucraina escaladează. Nu ajută nici faptul că frica și tensiunile din piață provoacă oamenii să vândă cantități masive de numerar, în speranța că vor găsi o monedă în care să-și țină economiile.
Ce se întâmplă cu euro, dar cu dolarul, aurul
Din ianuarie 2015 și până în prezent, a fost pentru prima oară când euro s-a devalorizat atât de mult, încât a ajuns la paritate cu francul elvețian, pe piața de tranzacționare din Asia, pe fondul îngrijorării investitorilor. Tensiunile legate de Ucraina par să atingă noi recorduri în fiecare zi, iar acest aspect nu ajută piața monetară din Europa și, mai ales, moneda euro.
Nici zlotul polonez nu este imun la acest trend îngrijorător, atingând un minim istoric în raport cu moneda euro. Per ansamblu, în ultima săptămână, toate monedele din Europa de Est s-au depreciat în raport cu dolarul american, în frunte cu rubla rusească. Aceasta din urmă niciodată nu a valorat mai puțin. În cazul în care ești în căutare de vești bune financiare, aurul și dolarul, cel puțin momentan, sunt imune la criză. Euro s-a depreciat cu 5% în ultima săptămână.
„Nu putem să evaluăm rațional când anume monedele europene vor înceta să scadă, până când nu vom vedea un indiciu cu privire la sfârșitul invaziei Ucrainei de către Rusia. Monedele țărilor care sunt cele mai apropiate de zona de război au fost vândute din cauză că vor fi cele mai afectate de consecințele sancțiunilor impuse Rusiei”, a declarat Daisaku Ueno, analist șef la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities Co.
„Războiul din Ucraina va lovi cel mai grav economia europeană, dată fiind dependența sa de petrolul rusesc. Este posibil ca un euro să coboare până la 1,06 dolari”, a apreciat Takuya Kanda, directorul institutului japonez de cercetare japonez Gaitame.com.