Peștera Focului Viu din Apuseni – locația legendară a ghețarului care ”arde” și legătura cu comorile dacice
Peștera Focului Viu este una dintre cele mai fascinante locuri ale Munților Apuseni. Află de ce poartă acest nume peștera respectivă.
Munții Apuseni adăpostesc ceea ce poate fi numită cu adevărat o comoară și anume Peștera Focului Viu. Aceasta se regăsește în Munții Bihor, pe Valea Galbenă, la aproximativ 500 de metri de Vârful Piatra Galbenii și Vârful Cucuelul de Fier.
Peștera este compusă din două săli, iar accesul se realizează cu ajutorul unei scări din lemn. Sala Mare prezintă o înălțime de 46 de metri și o lungime de 68 de metri, adăpostind un ghețar de 25.000 de metri cubi. Acesta este al treilea ca mărime din România.
După Sala Mare, vizitatorii pot observa grupuri de stalagmite asupra cărora se abat razele soarelui, realizând un impresionant spectacol natural. Datorită acestor reflexii a fost dată și denumirea peșterii și anume Focul Viu.
Peștera Focul Viu ar fi adăpostit comoara lui Decebal
După formațiunile de stalagmite se află galeria care conduce către Sala Mică. La rândul ei, aceasta prezintă astfel de formațiuni. Potrivit scrierilor mai vechi, peștera se numea anterior „Peștera Eschimoșilor”. Mai multe lengende au luat naștere pe baza acestei peșteri. Potrivit uneia dintre acestea, aici s-ar fi aflat în trecut comoara lui Decebal care era păzită de câțiva uriași.
”Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli, prima şi cea mai mare fiind ocupată de imensul bloc de gheaţă. Tavanul acesteia este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care au căzut înăuntru buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, care au format o movilă mare. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite de gheaţa aflate în partea opusă intrării în peşteră.
De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente: fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului”, se arată în descrierea peșterii de pe site-ul Parcului Natural Apuseni.
Rezervația Cheile Galbenei reprezintă o formațiune calcaroase care se află în zona de nord a Munților Bihorului. Această zonă se întinde până la Valea Galbenei și mai este cunoscută sub denumirea de Poiana Florilor.
Pentru a ajunge aici, trebuie să mergi pe DN 76 care face legătura între Oradea și Deva, iar la Sudrigiu se face stânga către Padiș. O altă modalitate de a ajunge aici este din comuna Arieșeni. Astfel, din centrul localității poți merge pe drumul pietruit, urcând pe valea Cobleșului, până în satul Cobleș. La magazinul din sat trebuie să mergi spre Valea Gojii, iar apoi să cobori spre Valea Luncșoarei până la intrare în Cheile Galbenei. Mai departe, mergi către Poiana Florilor și ajungi la peștera Focul Viu.