Cinci trenuri CFR sunt blocate, de azi-noapte, în județul Mehedinți. 800 de persoane așteaptă ajutor
Cinci trenuri de călători staționează, de mai multe ore, în Orșova și Severin (județul Mehedinți) din cauza unei pene de curent. 800 de persoane sunt blocate în vagoanele CFR, într-o căldură infernală. O garnitură care trebuia să ajungă la Budapesta (Ungaria), plecată din București, are cea mai mare întârziere.
Probleme cu trenurile CFR
Potrivit operatorului de transport, în acest moment, „trenul de marfă a fost tras într-o stație și, în cel mai scurt timp, urmează să circulăm cu trenurile peste zona afectată. CFR a pus la dispoziție, încă de la 2.00, o locomotivă diesel care să permită degajarea liniilor. Atunci când a fost posibil, am oferit apă și poduse ambalate tuturor călătorilor din tren. Atâta timp cât trenurile au fost alimentate cu energie, la unele din ele a funcționat aerul condiționat. Căldura de acum încolo își face simțite efectele, în cel mai scurt timp, noi sperăm să punem trenul în mișcare”, a spus Aedrian Vlaicu, purtator de cuvânt CFR Călători, la Realitatea PLUS.
O pană de curent a blocat șinele din județul Mehedinți
Compania de transport feroviar a anunţat că nu există tensiune în linia de contact pe relaţia Orşova – Gura Văii, patru trenuri fiind blocate pe șine de mai multe ore. CFR Călători a informat că traficul feroviar pe relația Vârciorova – Gura Văii este întrerupt, după ce un tren privat de marfă a rupt, în cursul nopții, linia de contact, între stâlpii 93 și 97.
Deranjament provocat pe ruta Vârciorova – Gura Văii
Pe parcursul nopții, personalul de specialitate al SRCF Craiova și Timișoara a intervenit cu drezinele pantograf pe intervalul de stații Orșova – Vărciorova – Gura Văii, pentru verificarea sistemului de alimentare cu electricitate. În cele din urmă, experții au reușit să repună sub tensiune linia de contact între stațiile Orșova – Vîrciorova.
Pe distanța Vârciorova – Gura Văii, firele erau rupte (de la stâlpul 93 până la stâlpul 97), deranjament provocat de un tren privat de marfă, rămas defect în linie curentă, cu pantograful îndoit. În total, au fost afectate cinci trenuri de călători, trei ale companiei de stat și două private, informează CFR.