28 apr. 2022 | 14:39

Patronii nu mai aplică principiul „merge și așa”: ce planuri mari au firmele, în premieră

ACTUALITATE
Patronii nu mai aplică principiul

În mediul de afaceri local și internațional se resimte un puternic val al conștientizării efectelor schimbărilor climatice. Astfel stând lucrurile, patronii români și europeni au de gând să depună eforturi pentru a reduce amprenta de carbon. Nu va fi simplu, nici din punct de vedere logistic, nici financiar, dar aceste schimbări sunt necesare.

Un studiu recent realizat de Deloitte indică faptul că mai mult de 54% dintre companiile locale intenţionează să-şi reducă emisiile de carbon.

De unde vor veni banii?

Managerii au fost prevăzători și au identificat deja sursele principale de finanțare pentru aceste tipuri de proiecte. Este vorba despre finanțarea internă, pentru 77% dintre respondenți.

Planurile privind amprenta de carbon sunt foarte ambițioase, dacă analizăm obiectivele asumate de companii. Se pare că 24% intenţionează să-şi reducă emisiile cu 50% sau mai mult, în timp ce 16% au în plan reduceri de până la 50%, iar 14% şi-au stabilit obiective şi mai ambiţioase, de zero emisii nete.

Din fericire, studiul mai scoate la iveală și faptul că România se situează peste media europeană la acest capitol, ținând cont de faptul că doar 41% dintre companiile situate în cele 15 ţări participante la sondaj au un plan clar de reducere a emisiilor de carbon.

Cei mai mulți dintre manageri consideră că noile strategii climatice vor aduce beneficii organizației. Cea mai așteptată urmare a acestora este oportunitatea de a reduce costurile ca urmare a eficientizării consumului de energie.

„În România, interesul companiilor şi autorităţilor pentru finanţarea „verde” este tot mai mare, aceasta fiind văzută ca un pilon cheie pentru reducerea emisiilor de carbon la nivelul întregii economii. Potrivit Băncii Naţionale a României, expunerea instituţiilor de creditare pe segmentul finanţării „verzi” s-a dublat între 2015 şi 2021, ajungând la 5,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 4% din totalul expunerilor faţă de sectorul nefinanciar.

Această creştere este însoţită de un set de reglementări în continuă evoluţie şi de criterii de evaluare pentru împrumuturi sau obligaţiuni „verzi”. Companiile trebuie să acţioneze acum pentru a rămâne atractive pentru piaţă pe termen lung şi pentru a putea finanţa tranziţia către un mod de operare durabil”, a declarat Sorin Elisei, director Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.