Oficial de la Moscova propune denumiri ruseşti pentru insulele Kurile, disputate cu Japonia. Cum ar urma să fie numite

Oficial de la Moscova propune denumiri ruseşti pentru insulele Kurile, disputate cu Japonia. Cum ar urma să fie numite

Un oficial rus a venit cu ideea ca insulele Kurile, subiect de dispută teritorială cu Japonia, să fie redenumite după nave ruseşti şi evenimente din războiul ruso-japonez de la începutul secolului al XX-lea. De precizat că neînțelegerile au împiedicat cele două țări să ajungă la un tratat de pace care să pună capăt oficial ostilităților celui de-Al Doilea Război Mondial. De ce șeful Roscosmos propune nume rusești pentru insulele Kurile disputate?

Ce nume ar putea primi insulele Kurile

Rusia vrea să redenumească insulele Kurile, deoarece tensiunile cu Japonia continuă să crească. Directorul general al agenţiei spaţiale Roscosmos, Dmitri Rogozin, propune denumiri ruseşti pentru insulele Kurile, disputate cu Japonia. Acesta a declarat, luni, că insulele ar putea fi redenumite după nave ruseşti şi evenimente din războiul ruso-japonez de la începutul secolului al XX-lea.

Disputa teritorială asupra insulelor, despre care Kremlinul spune că îi aparţin şi pe care Japonia le numeşte „teritoriile sale nordice”, a împiedicat Tokio şi Moscova să ajungă la un tratat de pace. Negocierile ar fi putut pune capăt oficial ostilităţilor celui de-Al Doilea Război Mondial.

Propunerile lui Dmitri Rogozin

Într-o nouă evoluție a disputei teritoriale vechi de decenii dintre Rusia și Japonia, Moscova a indicat că va da un nume rusesc Insulelor Kurile, care rămân contestate de Tokyo. Potrivit Sputnik, directorul general al agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, a spus că ar putea fi redenumite după navele rusești și evenimentele din războiul ruso-japonez de la începutul secolului al XX-lea.

Rogozin, fost viceprim-ministru care a supravegheat industria de armament rus, spune că numele uneia dintre insule ar putea fi schimbat în Variag, în onoarea unui crucişător a cărui scufundare a declanşat războiul ruso-japonez din 1904.

Cunoscut pentru declaraţiile sale vehemente şi prezenţa activă pe reţelele sociale de la invadarea Ucrainei, Dmitri Rogozin a mai propus ca insulele Habomai să poată fi denumite Arhipelagul marinarilor eroi ruşi.

„Întotdeauna când statele şi-au adăugat teritorii, ei le-au dat nume (…) De ce nu au nume ruseşti aceste insule?”, s-a întrebat oficialul rus la postul de radio Sputnik. „Acest lucru ar fi mult mai logic decât denumirile folosite acum pentru aceste insule şi care distrug limba rusă”, a adăugat directorul general al agenţiei spaţiale Roscosmos.

Tensiunile dintre Rusia și Japonia continuă să crească

Propunerea politicianului ar putea fi văzută ca răspuns la faptul că Japonia s-a alăturat aliaţilor săi occidentali, pentru a impune sancţiuni economice Rusiei. Moscova s-a retras din negocierile privind tratatul de pace cu Japonia şi a îngheţat proiectele economice comune legate de insulele Kurile din cauza măsurilor luate de Tokio după invadarea Ucrainei.

Citește și: