02 sept. 2022 | 06:30

Obligatoriu pentru toți românii, iar decizia vine de la Bruxelles: cine este de vină că nu s-a întâmplat deja

ACTUALITATE
Obligatoriu pentru toți românii, iar decizia vine de la Bruxelles: cine este de vină că nu s-a întâmplat deja

Autoritățile române s-au angajat să aducă o serie stufoasă de schimbări în România, în contextul Programului Național de Redresare și Reziliență semnat la Bruxelles. Din păcate, unele sunt mai greu de implementat decât altele.

România este la coada clasamentului în Europa când vine vorba reciclare, iar această situație nu pare să se remedieze prea curând. Indiferent ce vrem sau putem să facem însă pe acest subiect, realitatea este că avem niște angajamente de respectat în fața Comisiei Europene, iar dacă nu suntem mai eficienți în a le materializa, vom plăti scump, cu toții. Ca referință, autoritățile de la Bruxelles au impus un procent de colectare selectivă a deșeurilor care să ajungă la 55%, deși până și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, l-a considerat pe acesta ca fiind ”foarte ambițios”.

De la amenzi și până la închisoare, pentru cei care nu înțeleg reciclarea și colectarea selectivă

Atât orașele, cât și comunele, care nu facilitează și încurajează colectarea selectivă pe raza localității de reședință sunt pasibile de amenzi usturătoare, pentru a fi aduse ”pe drumul cel bun”, după cum a insistat ministrul.

„Sunt autorităţi care se plâng că nu reuşesc să treacă de acest prag impus şi trebuie să plătească la AFM amenzi şi fac eforturi să îmbunătăţească serviciul şi să convingă cetăţenii să colecteze selectiv; sunt alte unităţi administrativ-teritoriale care până nu fac puşcărie pentru îngroparea deşeurilor nu se învaţă minte”, a declarat şeful de la Ministerul Mediului pentru Euronews România, potrivit News.ro.

În cazul în care sancțiunile legate de reciclare în România ți se par ficțiune, merit să ai în vedere că același ministru a atras atenția asupra unui număr de circa 50 de dosare penale deschise tocmai pe acest subiect, majoritatea pentru infracțiuni de ardere și îngropare de deșeuri. Astfel de practici sunt ”de neimaginat” în alte țări europene, după cum a atras atenția oficialul guvernamental.

„Noi deja aplicăm penalităţi la unităţile administrativ-teritoriale care nu reuşesc să atingă ţintele obligatorii. Toate aceste penalităţi se reflectă în taxe şi impozite pe plan local sau în lupa investiţiilor pe plan local: în loc să facă drumuri, în acel sat Primăria trebuie să plătească o amendă.

Ţinta de reciclare depinde de doi factori: de calitatea serviciului de colectare a deşeurilor şi de cetăţeni. Nu vreau să intru în discuţia de oul şi găina, care trebuie să fie primul: trebuie să înveţe cetăţenii să colecteze selectiv şi după aceea să se facă un serviciu performant, sau trebuie să fie prima dată un serviciu performant şi cetăţenii să înveţe după? Nu ştiu să dau răspunsul la această întrebare. (…)

Sunt autorităţi care se plâng că nu reuşesc să treacă acest prag impus şi trebuie să plătească la AFM amenzi şi fac eforturi să îmbunătăţească serviciul şi să convingă cetăţenii să colecteze selectiv; sunt alte unităţi administrativ-teritoriale care până nu fac puşcărie pentru îngroparea deşeurilor nu învaţă minte. Aşa este ţara, aşa sunt anumite localităţi, aşa sunt anumiţi primari! Dar penalităţile, sancţiunile drastice cu siguranţă îi vor aduce pe drumul cel bun”, a declarat ministrul Mediului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele