Oamenii săraci o duc greu, dar ce fac afaceriștii în acest timp? Cum resimt ei criza și ce planuri de viitor au

Oamenii săraci o duc greu, dar ce fac afaceriștii în acest timp? Cum resimt ei criza și ce planuri de viitor au

În această perioadă marcată de scumpiri, oamenii cu venituri mici resimt cel mai acut crizele multiple care s-au abătut asupra noastră și, de altfel, asupra tuturor piețelor financiare ale lumii. Doar că nici oamenii de afaceri nu sunt prea fericiți, provocările din ultima vreme, inflația, lipsa de predictibilitate și incertitudinile de pe lanțurile internaționale de aprovizionare îi determină pe aceștia din urmă să privească tot mai sceptic spre viitor.

Așa se face că indicatorii care măsoară încrederea investitorilor în economie înregistrează degradări semnificative. De exemplu, investitorii din zona euro privesc cu teamă către viitorul economic, după cum rezultă din ultimele evoluții ale Indicelui Sentix. Acesta a scăzut la minus 22,6 puncte în mai, de la minus 18 puncte în aprilie.

„Economia mondială se confruntă cu „furtuna perfectă”. Efectele războiului din Ucraina asupra economiei devin din ce în ce mai vizibile. În cazul zonei euro, recesiunea devine vizibilă”, a apreciat directorul Sentix, Manfred Huebner.

De ce le e investitorilor cel mai teamă

Conform analiștilor economici din regiune, se pare că investitorii din zona euro se tem cel mai mult de impactul economic al războiului din Ucraina. Încă de când a izbucnit acest conflict militar, afaceriștii au spus că fiecare zi de război ne va costa foarte scump, iar prelungirea lui înseamnă o perioadă mult mai extinsă de timp în care va trebui să suportăm urmările financiare ale acestei tragedii. Pe măsură ce focul nu încetează și se va prelungi acest conflict, ne va fi din ce în ce mai greu să ne reconstruim economiile europene.

Mai mult decât atât, se anticipează că efectele economice ale războiului ruso-ucrainean vor fi mai grave pentru Europa decât cele provocate de criza pandemică. Deja, după doar două luni și jumătate de război, putem vorbi de pagube comparabile cu cele de după mai bine de doi ani de pandemie, spun mulți economiști.

Situația este cu atât mai gravă cu cât acest război apare într-un moment extrem de vulnerabil pentru economiile europene, când se depuneau eforturi consistente pentru revenirea post-pandemică.

Acestea fiind spuse, e așteptată o temperare pe piețele financiare, investitorii ar putea deveni mai reținuți și mai puțin toleranți la risc. Planurile lor de viitor s-ar putea concentra pe asumarea unui risc cât mai mic și conservarea actualului capital, în detrimentul investițiilor curajoase ce ar putea genera pierderi, într-un context atât de delicat.

Citește și: