O nouă taxă pentru românii cu centrală termică de apartament. Se va plăti separat. Ce este taxa de poluare și de când se aplică
Uniunea Europeană urmează să instituie o nouă taxă care va afecta cetățenii care dețin centrală termică de apartament. Află de când va intra în vigoare și ce alte lucruri au mai decis oficialii europeni.
Aflându-se la Bruxelles, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a asistat la o reuniuniune în care au fost dezbătute mai multe regulamente și directive cu privire la ecologie și protejarea naturii împotriva emisilor industriale, transferurilor de deșeuri, dar și cele mai noi propuneri ale Comisiei Europene care fac referire la zero poluare, asa cum am relatat și într-un articol anterior.
Aflat în cadrul Antena 3, ministrul Mediului a adus în discuție și acordul la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul European în ceea ce privește aplicarea noilor legi cu privire la piața carbonului. Printre subiectele discutate, unul dintre cele care au născut controverse a fost instituirea unei taxe pe fiecare metru cub de gaz consumat, lege care urmează a intra în vigoare începând cu anul 2028.
Noile decizii luate la nivel european fac referire inclusiv la românii care dețin centrale de apartament și care vor trebui să achite o taxă de poluare, după cum a afirmat ministrul Mediului. Tanczos Barna a adăugat că începând cu anul 2027, o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat va fi aplicată, astfel că atât gospodăriile, cât și administatorii de IMM-uri vor suporta aceste cheltuieli extra.
Taxă pentru cei care dețin centrală termică de apartament
Europarlamentarii au mai discutat și despre taxa pe carburanți, taxă asupra căreia s-a căzut de comun acord în ceea ce privește instituirea ei.
„Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii. Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă. Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția. Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent”, a declarat Tanczos Barna la Antena 3.