O mină militară a fost găsită pe o plajă de la Marea Neagră. Oamenii au fost sfătuiți să stea departe de explozibil
Autoritățile ucrainene au raportat depistarea unei mine militare, în regiunea Odessa, la malul Mării Negre. Aceasta a fost găsită vineri dimineață. De altfel, o imagine cu mina circulă deja pe rețelele de socializare.
Autoritățile ucrainene în alertă, după ce o mină militară a fost găsită pe o plajă de la Marea Neagră. Avertismentul făcut populației
Se pare că obiectul a ajuns la malul mării chiar în timpul nopții. Autoritățile spun că o echipă de geniști urmează să preia mina și să o dezamorseze.
De altfel, la finalul lunii martie, autoritățile turce au gsăit o mină navală în Marea Neagră, în largul localității Igneada, în apropiere de graniţa cu Bulgaria, a anunţat, luni, Ministerul turc al Apărării.
La momentul respectiv, a fost trimisă o echipă specială pentru neutralizarea obiectului, potrivit ministerului turc. Informaţia vine după o descoperire similară care a determinat suspendarea traficului în Strâmtoarea Bosfor pentru aproape patru ore. Atunci, un pescar a anunţat că a observat o mină aproape de intrarea în Bosfor, la nord de Istanbul.
Liderii turci au interzis de atunci pescuitul în timpul nopţii în largul coastei nord-vestice a ţării, pe termen nedefinit.
Convenția de la Haga din 1907, precizează că minele submarine trebuie echipate cu sisteme care să le facă inofensive în caz de dezarmare, dar, potrivit media turce, este posibil ca minele de fabricaţie mai veche să nu fie dotate cu un astfel de sistem, ceea ce înseamnă că pot reprezenta un pericol. Autorităţile turce nu au precizat dacă minele descoperite, deşi vechi, sunt echipate sau nu cu un asemenea mecanism.
Totodată, în urmă cu o săptămână, Rusia a anunțat că a doborât un avion la bordul căruia se afla un transport de arme trimise Ucrainei de statele occidentale.
„Unitățile ruse de apărare aeriană au doborât în apropiere de Odesa un avion de transport militar care transporta arme occidentale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov.
Rusia și-a intensificat loviturile cu rachete și aviație în nordul și vestul Ucrainei, după scufundarea în Marea Neagră a crucișătorului „Moskva”, despre care Kievul spune că a fost lovit de rachete ucrainene.
Astfel, noi explozii au fost semnalate, duminică dimineața, la Brovary, în suburbiile capitalei ucrainene.