20 mai 2022 | 09:13

O fostă membră a parlamentului norvegian s-a alăturat armatei lui Zelenski

ULTIMA ORĂ
O fostă membră a parlamentului norvegian s-a alăturat armatei lui Zelenski

Decizie surprinzătoare luată de o fostă parlamentară norvegiană. Sandra Andersen Aira s-a hotărât să se înroleze în Legiunea Internațională de voluntari care luptă în războiul din Ucraina.

Cum s-a hotărât o fostă parlamentară să se înroleze în armată

Anunțul a fost dat opiniei publice de Anton Gherașenko, unul dintre oficialii de la Kiev și consilier în cadrul ministerului ucrainean al Internelor.

Omul lui Zelenski crede că fosta politiciană norvegiană nu a fost niciodată în Ucraina și s-a deplasat la Kiev la aproximativ o săptămână după declanșarea „operațiunii militare speciale” a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Norvegianca Sandra Andersen Aira s-a înrolat ca medic în Legiunea Internațională a Ucrainei. Aceasta era pescar și a deținut între anii 2017 și 2021 funcția de parlamentar din partea minorității Sámi din Norvegia. Poporul Sámi este o minoritate indigenă ce trăiește în Scandinavia de Nord (nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei) și în nordul Rusiei (Peninsula Kola).

După scurta perioadă de parlamenar, femeia de 35 de ani a făcut mai multe drumuri între Statele Unite ale Americii și Norvegia, ocupându-se de afacerea sa din domeniul pescuitului, stabilindu-se în cele din urmă de cealaltă parte a Oceanului Atlantic în luna iulie a anului trecut.

Citește și: SUA oferă cel mai mare ajutor economic și militar de până acum Ucrainei. Gestul Americii ar putea schimba soarta Kievului

Tânăra povestise pentru televiziuniunea norvegiene NRK în luna ianuarie că în SUA a cunoscut „marea iubire a vieții” ei, pe James Reese Staley (28 de ani) un soldat profesionist.

Totodată, James Reese Staley se află la baza militară Fort Benning din statul Georgia și are gradul de căpitan în cadrul forței de elită Rangers a armatei americane. Nu se dețin informații cu privire la faptul că acesta s-a înrolat în Legiunea Internațională ce luptă în războiul din Ucraina.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 85. Bombardamente puternice în Severodonețk. ONU insistă pentru reluarea negocierilor de pace