04 apr. 2022 | 06:00

Noua Dacia Spring, mai scumpă ca niciodată: cât trebuie să mai scoți acum din buzunar

ACTUALITATE
Noua Dacia Spring, mai scumpă ca niciodată: cât trebuie să mai scoți acum din buzunar

Prima mașină electrică românească se scumpește văzând cu ochii. Până de curând, Dacia Spring se lăuda cu titlul de cea mai ieftină mașină cu propulsie complet electrică din România. Situația este însă departe de a mai fi la fel de optimistă acum.

În cazul în care te gândești să achiziționezi o Dacia Spring, începând cu luna aprilie a acestui an, fără programul Rabla sau alte subvenții, vei plăti un preț care începe de la 20.300 de euro. Este important de reținut că această creștere reprezintă doar cea mai recentă scumpire, în contextul în care valoarea de achiziție actuală nu mai are legătură cu cifra din primăvara lui 2021, când autovehiculul a intrat la vânzare.

Dacia Spring, mai scumpă ca niciodată

În România, precomenzile pentru Dacia Spring au început pe 20 martie 2021. La acea dată, prețul de pornire oferit de producător era de 18.100 de euro, TVA inclus. Prețul era practicat pentru varianta Confort Plus, dotată cu o serie de echipamente pentru sporirea siguranței la volan, precum ABS, ESP, limitator de viteză, repartitor electronic al forței de frânare, șase airbag-uri, frânare automată de urgență și apel de urgență (SOS). Nu lipseau din ecuație nici sistemul de navigație și multimedia cu ecran de 7 inci sensibil la atingere, asistența video la parcarea cu spatele sau cablul de încărcare Mode 3 (AC).

La capitolul opționale intrau cablul de încărcare Mode 2 – 10A și adaptorul de încărcare rapidă DC 30kW. În teorie, a existat și o promisiune legată de o variantă Dacia Spring Comfort, disponibilă la prețul de 16.800 de euro cu TVA inclus, dar respectiva iterație nu a mai poposit în ultimul an pe meleaguri mioritice și nu este clar dacă se va mai întâmpla asta vreodată.

În orice caz, Dacia Spring a început pe piața de la noi cu 18.100 de euro. S-a scumpit până la 19.100 de euro pe 8 noiembrie 2021, iar acum iei același autoturism cu 20.300 de euro, la care se adaugă 450 de euro pentru adaptorul de încărcare rapidă DC 30kW și/sau 200 de euro pentru cablul de încărcare Mode 3 – 10A (EVSE).

Prețul oficial la Dacia Spring, în România

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele