Norvegia ia locul Rusiei, când vine vorba de gaze naturale, iar veștile proaste nu se opresc aici

Norvegia ia locul Rusiei, când vine vorba de gaze naturale, iar veștile proaste nu se opresc aici

Din momentul în care Rusia a întrerupt pe termen nelimitat livrările de gaze naturale către Europa, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaz al bătrânului continent. Din păcate, aceeași țară nordică a desființat fanteziile europenilor de micșorare a costurilor cu energia.

În timp ce la Bruxelles s-a atins un consens în ceea ce privește măsurile de plafonare a prețurilor pentru importurile de gaze naturale, Norvegia, care ar fi trebuit să pună în aplicare acele măsuri, a răspuns cât se poate de răspicat că nu se va întâmpla asta. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a purtat personal o discuție cu premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pe margine subiectului, doar ca acesta din urmă să-și manifeste scepticismul față de o astfel de inițiativă care ar micșora profitabilitatea instalațiilor de gaze naturale din Norvegia.

Decizia Norvegiei, o problemă pentru toată Europa

„Suntem de acord să avem un dialog mai strâns cu UE în viitor cu privire la diferitele propuneri care sunt pe masa discuţiilor. Mergem la discuţii cu mintea deschisă dar suntem sceptici faţă de ideea unui preţ maxim la gazele naturale. Un preţ maxim nu va rezolva problema fundamentală, care este aceea că sunt prea puţine gaze naturale în Europa”, a declarat Jonas Gahr Stoere, într-un comunicat de presă.

Ca referință, speculațiile legate de plafonarea prețului la gaze naturale la nivel european au venit în urma discuțiilor de vineri dintre miniștrii Energiei din UE. Aceasta a fost una dintre soluțiile menite să contracareze explozia facturilor la gaze și electricitate.

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere este că Norvegia nu este o țară membră a Uniunii Europene, deși face parte din Spațiul Economic European. Din această poziție ”independentă” a devenit cel mai mare furnizor de gaze al blocului comunitar, după ce Rusia și-a redus livrările de gaze naturale în contextul invaziei Ucrainei. În mod previzibil, nu a durat mult până când țara nordică s-a bucurat de venituri record de pe urma industriei petroliere, pe măsură ce prețurile au crescut foarte mult.

„Cea mai importantă contribuţie pe care o poate aduce Norvegia în situaţia actuală este să menţină o producţie ridicată de petrol şi gaze în viitor”, a insistat ministrul norvegian al Petrolului Şi Energiei, Terje Aasland.  Pe de altă parte, până și norvegienii au devenit îngrijorați că această situație transformă țara într-un ”profitor de război”, variantă vehiculată în mai multe ambasade ale Norvegiei de pe mapamond.