14 mart. 2022 | 11:25

Noi sancțiuni pentru Rusia. Joe Biden anunță că SUA, UE, G7 și NATO sunt pregătite cu noi măsuri aspre

ULTIMA ORĂ
Noi sancțiuni pentru Rusia. Joe Biden anunță că SUA, UE, G7 și NATO sunt pregătite cu noi măsuri aspre

Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO şi Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, urmează să alice noi sancţiuni masive Rusiei, în scopul izolării pe plan mondial, după cum a afirmat vineri preşedintele american, Joseph Biden, după o conversaţie cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.

Noi sancțiuni pentru Rusia, anunțate de Joe Biden

„În contextul în care Putin îşi continuă atacul nemilos, Statele Unite, aliaţii şi partenerii continuă să acţioneze coordonat pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a izola şi mai mult Rusia pe plan mondial. Astăzi, mai târziu, împreună cu aliaţii din cadrul NATO şi din G7, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, precum şi cu Uniunea Europeană, vom anunţa noi măsuri pentru a-l presa pe preşedintele Putin şi pentru a-l trage în plus la răspundere din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”, a declarat Joe Biden, potrivit CNN.

„I-am transmis preşedintelui Zelenski că Statele Unite sunt alături de poporul Ucrainei în timp ce luptă curajos pentru apărarea ţării”, a mai spus Biden.

Potrivit Casei Albe, se pare că sancţiunile vor include retragerea statutului Rusiei de „naţiunea cea mai favorizată”, precum şi limitarea avantajelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

În plus, urmează să fie instituite restricţii privind linii de creditare în cadrul instituţiilor financiare internaţionale, sancţiuni împotriva elitelor din Rusia, blocarea exporturilor produselor de lux în Rusia şi oprirea importurilor ruse de alcool, vodkă şi fructe de mare.

Australia și Țările de Jos vor da în judecată Rusia pentru MH17

Australia și Țările de Jos au început acțiuni în justiție împotriva Rusiei la Organizația Aviației Civile Internaționale a ONU pentru doborârea zborului 17 Malaysia Airlines în 2014, potrivit unui comunicat al guvernului australian luni. Zborul Malaysia Airlines Amsterdam-Kuala Lumpur a fost doborât în iulie 2014 de o rachetă trasă de rebelii pro-ruși în Ucraina. Toți cei 298 de oameni de la bord au fost uciși.

„Refuzul Federației Ruse de a-și asuma responsabilitatea pentru rolul său în doborârea zborului MH17 este inacceptabil, iar guvernul australian a spus întotdeauna că nu va exclude nicio opțiune legală în urmărirea noastră a justiției.

În octombrie 2020, Rusia s-a retras unilateral din negocierile cu Australia și Țările de Jos cu privire la doborârea zborului MH17 și a refuzat să se întoarcă la masa negocierilor, în ciuda solicitărilor repetate ale Australiei și Țărilor de Jos”, au declarat prim-ministrul Scott Morrison, ministrul de externe Marise Payne și procurorul general Michaelia Cash.

Cele două țări vor argumenta că Rusia le-a furnizat separatiștilor sistemul de rachete folosit în atac, iar apoi l-au luat înapoi. Ei spun că „racheta ar fi putut fi trasă doar de echipajul rus instruit al Buk-TELAR, sau cel puțin de cineva care acționează sub instrucțiunea, conducerea sau controlul lor”.