Nici vorbă de criză imobiliară: afacerile sunt pe val, banii curg în cascadă

Nici vorbă de criză imobiliară: afacerile sunt pe val, banii curg în cascadă

Nu puține sunt vocile din rândul analiștilor care anticipează o prăbușire a pieței imobiliare autohtone, după ce mai multe rapoarte au indicat o scădere a interesului cumpărătorilor.

Doar că această așa-zisă criză încă nu dă semne că ar veni peste noi. Domeniul imobiliarelor pare să aibă afaceri prospere în continuare, investițiile se mențin la cote înalte și mai interesant de atât este că zona de birouri este foarte dinamică, în pofida semnalelor că angajații n-ar fi dispuși să revină la munca în clădirile de birouri și ar prefera munca de acasă.

O analiză recent realizată de Colliers arată că piața de investiții imobiliare a crescut în prima jumătate a anului, deși chiar și experții admit faptul că nu vorbim despre un context ușor. Sumele la care se ridică valoarea investițiilor pe piață sunt de-a dreptul impresionante. Vorbim de peste 300 de milioane de euro la nivel național.

„Prima jumătate a lui 2022 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 336 milioane de euro în România, cu aproximativ 13% peste nivelul din primul semestru al anului trecut, tranzacțiile în segmentul birourilor reprezentând aproape 63% din volum, potrivit raportului de piață al Colliers pentru primul semestru al anului 2022.

În condițiile în care, în ciuda contextului oarecum incert al economiei mondiale, o serie de tranzacții mari, aflate în diverse stadii, sunt încă în curs de derulare, anul s-ar putea încheia cu un volum total apropiat sau chiar mai mare de 1 miliard de euro”, spun specialiștii Colliers.

Ei ne mai spun că birourile au rămas cea mai dinamică clasă de active, atrăgând tranzacții în valoare de 63% din volumul total în prima jumătate a anului 2022, retailul a generat aproximativ 16% din cifra de afaceri, iar I&L – 14%.

„Uitându-ne la activitatea investitorilor pe piața din România din ultimii ani, observăm într-o anumită măsură un echilibru între tranzacțiile realizate de investitori noi, respectiv investitori recurenți. În momentul de față, investitorii continuă să manifeste un interes sănătos pentru activele locale și, chiar dacă unii nu au apăsat încă pe accelerație, România rămâne pe radarul lor”, spune Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.

„O proprietate generatoare de venit, cum ar fi un proiect de birouri sau unul industrial, în funcție de investitor, poate primi o marjă de creditare in jur de 250 de puncte de bază atunci când se caută un împrumut. Acest lucru subliniază două aspecte: încrederea pe termen lung pe care băncile o au în activele locale, și percepția că, chiar și în cazul unei corecții, prețurile nu sunt supraevaluate, nefiind necesară o ajustare profundă. În altă ordine de idei, 2022 pare să fie un an excepțional pentru piața locală de investiții în ceea ce privește activitatea generală, dar perspectivele pentru 2023 sunt provocatoare și depind în mare măsură de ceea ce se va întâmpla pe piețele financiare globale în trimestrele următoare”, conchide Anca Merdescu, Associate Director Investment Services.