01 iun. 2022 | 22:14

Munca de acasă, dintr-o perspectivă la care nu te-ai mai gândit: cum îți va schimba viața, chiar dacă nu lucrezi de la distanță

ACTUALITATE
Munca de acasă, dintr-o perspectivă la care nu te-ai mai gândit: cum îți va schimba viața, chiar dacă nu lucrezi de la distanță

Munca de acasă a devenit o normalitate pe piața economică globală, odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus. La mai bine de doi ani distanță, facem o analiză a celor experimentate de muncitori și companii și privim acest fenomen dintr-o perspectivă la care foarte puțini dintre experții lumii s-au mai gândit până acum: modul în care viața și traiul nostru de zi cu zi vor fi influențate de acest fenomen.

Posibilitatea de a munci remote sau de la distanță, cum spun românii, s-a dovedit a fi un veritabil colac de salvare pentru numeroase industrii, firme, joburi și angajați, în timpul pandemiei și al restricțiilor impuse de autorități, pentru a limita transmiterea virusului în comunitate.

Deși acest fenomen era deja prezent pe piața muncii globale, cu precădere peste ocean, la noi își făcea timid apariția, urmând ca dezvoltarea lui să fie accelerată de necesitatea găsirii unor soluții de compromis, care să permită firmelor să funcționeze în condițiile vitrege ale unei crize sanitare globale.

Deși temători cu privire la un potențial eșec, angajatorii noștri au îmbrățișat această variantă și zeci de mii de angajați români au lucrat, în ultimii doi ani, de acasă.

A intervenit surpriza. Din fericire, a fost una plăcută!

În pofida temerilor și a faptului că încă nu eram pregătiți cu adevărat de o amploare atât de mare a fenomenului, angajații s-au descurcat exemplar. Nu doar că și-au dus sarcinile din fișa postului la bun sfârșit, ba chiar au înregistrat performanțe profesionale. S-a văzu acest lucru, cât se poate de clar, din faptul că rapoartele financiare ale companiilor, dar și sondajele realizate în rândul managerilor locali, indicau o creștere importantă a productivității.

De exemplu, un studiu citat de Bloomberg la finele lui aprilie 2021, realizat în rândul a 3.000 de muncitori americani, arată că productivitatea în economia Statelor Unite va crește cu 5% datorită muncii de la domiciliu %, în special datorită economiei de timp cu deplasarea. De asemenea, adoptarea rapidă a noilor tehnologii pe fondul pandemiei va oferi câștiguri economice de durată, contribuind la creșterea lentă a productivității, care a influențat mult timp creșterea globală.

„Datele noastre cu privire la planurile angajatorilor și la productivitatea relativă a work from home implică o creștere a productivității cu 5% în economia post-pandemică, datorită aranjamentelor de lucru re-optimizate”, potrivit analizei.

Mergând mai departe în timp, chiar în primul an al pandemiei, PwC România venea în luna octombrie cu o altă analiză grăitoare.

Circa 30% dintre companiile respondente ale Raportului HR Barometru indicau faptul că productivitatea angajaţilor a crescut de la implementarea muncii de acasă.

„Pandemia ne-a arătat că lucrul de la distanţă la scară mare este realizabil şi îngrijorările cu privire la productivitate s-au diminuat pe măsură ce companiile au rezolvat problemele legate de implementarea tehnologiilor necesare. Ultimele luni au fost un test de rezistenţă şi un experiment pentru companii şi angajaţi pe care vedem că până acum le-au trecut cu bine. Prin urmare, este de aşteptat ca munca de la distanţă să fie aplicată de tot mai multe organizaţii pe termen lung. Acest fapt se observă din rezultatele sondajului având în vedere că mai mult de jumătate dintre respondenţi au introdus deja munca la distanţă pe durată nedeterminată”, a declarat Ionuţ Simion, country managing partner PwC România, potrivit Agerpres.

De altfel, 7% dintre respondenţi au menţionat o scădere a productivităţii iar dintre aceştia, cei mai mulţi consideră că principalele cauze sunt adaptarea limitată a modului de lucru la „noua normalitate”, starea de spirit negativă şi lipsa instrumentelor de muncă la distanţă.

„Starea de bine a angajaţilor (well-being) este esenţială pentru productivitate şi, cum mulţi oameni se luptă în această perioadă cu teama şi anxietatea, este important ca organizaţiile să investească din ce în ce mai mult în resurse şi beneficii care să-i ajute să creeze un echilibru pentru sănătatea lor”, spune Oana Munteanu, senior manager People & Organisation, PwC România.

Între timp, condițiile epidemiologice s-au îmbunătățit semnificativ, iar majoritatea statelor lumii au ridicat restricțiile sanitare. Munca de acasă a rămas, însă, foarte importantă pentru angajați, mare parte dintre ei declarând că nu mai sunt dispuși să revină la vechea viață, cu naveta către muncă și alte neajunsuri și susținând că acum au reușit să-și găsească un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională.

Conform studiului EY global ”Work Reimagined”, din septembrie 2021, 49% dintre respondenți declară că doresc să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, în timp ce 21% îşi doresc să facă acest lucru mereu.

Un prim pas către această direcție se pare că este deja făcut: 62% dintre persoanele intervievate susțin că managementul lor direct încurajează munca de acasă.

Pe de altă parte, angajații ai căror organizații sau șefi direcți nu vor permite munca hibridă se declară dispuși, în proporție de 32%, să renunțe la companiile actuale imediat ce situația le-o va cere.

Mai mult, conform opiniilor exprimate, opțiunea muncii de acasă va ocupa un loc tot mai important în alegerea noului loc de muncă: 72% dintre participanții la studiul EY spun că următoarea destinație de carieră le va fi influențată fundamental de posibilitatea de a munci de acasă.

„Pentru a asigura sustenabilitatea noii realități, este de datoria companiilor să înlăture munca în exces, compensatorie, necesară la începutul crizei sanitare pentru atingerea rezultatelor dorite. Investițiile în tehnologii relevante și în rescrierea proceselor vor menține gradul de încredere al angajaților în activitățile proprii, în timp ce, în paralel, vor elimina orele suplimentare lucrate”, avertizează Horaţiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY România.

În 2022, munca la distanță se consolidează în „noua normalitate”

Astăzi, vedem tot mai multe joburi remote puse la dispoziție de angajatori și tot mai mulți candidați interesați de astfel de oportunități de a lucra, în timp ce studii efectuate în 2022 indică faptul că flexibilitatea programului a ajuns să fie la fel de apreciată pe piața muncii din România, cât sunt și alte beneficii extrasalariale, precum tichetele de masă sau cele cadou, de exemplu.

Ce nu știu mulți este că muna de la distanță nu-i privește doar pe cei implicați direct

Viețile tuturor vor fi schimbate de acest fenomen, susțin experții. De exemplu, în noua sa carte, Going Remote: How the Flexible Work Economy Can Improve Our Lives and Our Cities , economistul urban Matthew E. Kahn, expune mai multe posibile scenarii pe care le vom trăi, pe măsură ce fenomenul muncii de acasă va persista.

El se referă la societatea americană, însă situațiile pot fi comparate și cu piața muncii din România, dat fiind faptul că trăim după aceleași reguli economice și ne confruntăm, până la urmă, cu un fenomen similar, deși la scară mult mai mică. Ideile sunt interesante și merită abordate cu atenție și deschidere, fiindcă par foarte veridice și argumentate ca atare!

Dacă 35% din forța de muncă este angajată în muncă la distanță cel puțin câteva zile pe săptămână, acest lucru va avea cel puțin trei efecte asupra altor lucrători, spune autorul.

În primul rând, cererea de locuri de muncă în servicii va crește în zonele rezidențiale în care se mută lucrătorii la distanță. Pe măsură ce lucrătorii de la distanță se deplasează mai departe de centrele orașelor, acest lucru va crea cerere exurbană pentru lucrători de servicii de la magazinele de unde-și fac cumpărăturile.

Prețurile terenurilor sunt ieftine departe de marile orașe, iar puterea de cumpărare a unor astfel de furnizori locali de servicii va fi mai mare decât dacă ar căuta locuri de muncă în centrul orașului. În timp ce lucrătorii din servicii nu pot lucra de la distanță, ei se pot muta în locații îndepărtate unde chiriile sunt mai ieftine dacă mai mulți oameni lucrează de acasă.

Dacă 35% din forța de muncă începe să lucreze de acasă trei zile pe săptămână și astfel sunt acasă cinci zile pe săptămână, există o cerere pentru servicii în zonele în care locuiesc. Acest lucru creează noi locuri de muncă pentru lucrătorii mai puțin educați din astfel de zone. De exemplu, va fi nevoie de muncitori care să îngrijească grădina sau să aibă grijă de animalele de companie sau chiar de copiii muncitorilor. Acest lucru crește calitatea vieții pentru astfel de furnizori de servicii. Vor exista, de asemenea, noi locuri de muncă în construcții, mai spune autorul. Familiile care petrec mai mult timp acasă vor investi bani pentru a moderniza casa. Acest lucru creează noi oportunități pentru cei care furnizează servicii de acest tip.

În cele din urmă, pe măsură ce mai mulți oameni au posibilitatea de a trăi și de a lucra acolo unde își doresc, acest lucru crește nu numai sănătatea lor fizică și mentală, ci și responsabilitatea instituțiilor noastre. Oamenilor le va fi mult mai ușor să se mute, dacă ceva nu le este pe plac acolo unde locuiesc și nu găsesc soluții pentru remedierea problemei!