Motivul bizar pentru care patronii români nu vor majora salariile, deși au promis asta la începutul anului
Unii analiști economici sunt de părere că actualele scumpiri pe care le traversăm ar putea fi accelerate de scenariul în care patronii români ar decide majorarea salariile.
România traversează, de luni bune, un val inflaționist aproape fără precedent în ultimele trei decenii. Scumpirile se resimt puternic pe toate sectoarele de consum, de la alimente, la combustibil și facturi, iar românilor le scade vizibil puterea de cumpărare.
Dat fiind acest context, managerii români anunțaseră, în mare parte, că vor majora salariile angajaților în anul curent, cu o medie de 8%. Ei bine, se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla, dacă patronii vor lua în considerare cele mai recente avertismente lansate de analiștii economici.
Va lua naștere un cerc vicios al scumpirilor
Unul dintre cei mai renumiți analiști economici din România avertizează că, dacă salariile vor crește, va apărea un cerc vicios al scumpirilor. Vom avea iluzia că avem mai mulți bani, în timp ce, în realitate, inflația va apăsa și mai mult pedala de accelerație.
„Trebuie mare cumpătare în privința creșterilor la salarii pentru că noi avem un șoc al prețurilor la energie care deja are efecte de runda a doua în toate prețurile, toată lumea vorbește despre creșteri de prețuri, ceea ce este extrem de nociv. Dacă am intra în acest joc al creșterilor de salarii vom vedea că aceste creșteri alimentează și mai mult inflația, ceea ce este un cerc vicios”, a declarat Ionuț Dumitru, Economist-șef al Raiffeisen Bank, pentru wall-street.ro.
Oficialul e de părere că situația s-ar putea înrăutăți, dacă Executivul va decide să nu mai prelungească măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gazul natural și energia electrică.
„Nu știm dacă le vor prelungi. Dacă nu le vor prelungi, inflația va fi foarte mare în perioada următoare, adică 11-12% ar putea să fie o estimare optimistă. Cel mai probabil Guvernul va extinde și după 1 aprilie aceste facilități. Un lucru este cert: inflația va fi mare. Că va fi 10% la maximul său din perioada următoare, că va fi 15% nu avem cum să știm în momentul ăsta fiindcă nu cunoaștem intențiile Guvernului referitor la piața energetică”, a mai adăugat acesta.