22 dec. 2022 | 10:55

Misterul de la Notre Dame: cine se află în cele două sicrie de plumb, găsite după renovarea catedralei

ACTUALITATE
Misterul de la Notre Dame: cine se află în cele două sicrie de plumb, găsite după renovarea catedralei

Imediat după ce acoperișul catedralei Notre Dame din Paris a ars, în 2019, s-au executat lucrări majore de reparație a bisericii.

În timpul acestor restaurări, au fost descoperite două sarcofage, ceea ce i-a intrigat pe arheologi. Cum sicriele sunt confecționate din plumb, au fost luate măsuri de precauție speciale pentru deschiderea lor.

Acestea au fost, în sfârșit, deschise acum câteva săptămâni, dezvăluind cine a fost înmormântat acolo

Cel mai vechi dintre cele două găsite nu a fost încă identificat și, în prezent, este poreclit „Le Cavalier” (călărețul), întrucât analizele criminalistice arată că acesta ar fi obișnuit să călărească încă de la o vârstă fragedă.

Din câte se poate bănui, călărețul ar fi avut între 25 și 40 de ani, atunci când a murit și, cel mai probabil, făcea parte din artistocrație.

Echipa de cercetători speră să afle, în cele din urmă, cine a fost acest bărbat misterios îngropat la Notre Dame.

Arheologii au avut ceva mai mult noroc cu cel de-al doilea care, numai că are un nume, dar există informații inclusiv despre aspectul fizic al acestuia, pe timpul vieții sale.

El a fost Antoine de la Porte Canon de Notre Dame. A fost cunoscut drept Canonul Jubileului, deoarece a deținut acest titlul timp de peste 50 de ani. A murit la vârsta de 83 de ani, în data de 24 decembrie 1710.

sarcofage-plumb-mister-notre-dame

Pictura Liturghiei Canonului Antoine de La Porte de Jean Jouvenet. Credit imagine: RMN-Grand Palais (Muzeul Luvru) / Michel Urtado

Pictura în care îl putem vedea pe La Porte ar fi fost comandată în onoarea Canonului.

Artistul Jean Jouvenet a pictat-o, cel mai probabil, în jurul anilor 1708-1710 și îl arată de La Porte oficiind liturghia în corul renovat al Notre Dame.

Cu toate acestea, scena din tablou este, de fapt, inventată. La data la care Jouvenet a pictat această pânză, corul era încă în construcție și statuile nu erau amplasate.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele